Încă un rateu pentru Grecia
Eşecul de a ajunge la un acord pentru a-şi asigura al doilea pachet de finanţare, de 130 de miliarde de euro, riscă să împingă Atena într-un faliment haotic, care ar putea ameninţa viitorul zonei euro.
Un purtător de cuvânt al partidului socialist PASOK a declarat, duminică, că liderii celor trei partide care susţin guvernul premierului tehnocrat Lucas Papademos trebuie să prezinte răspunsuri de principiu până luni la prânz.
Un oficial guvernamental a negat, însă, ulterior că partidele au primit un ultimatum pentru a răspunde. Întrebat dacă partidele trebuie să răspundă la timp pentru o reuniune de lucru a miniştrilor de Finanţe din zona euro, oficialul elen a spus „Nu, nu există termen limită”.
Partea elenă şi creditorii internaţionali trebuie să ajungă la un acord înainte de următoarea reuniune a Eurogroup, a spus oficialul.
Grecia rămâne fără timp în negocierile pentru al doilea pachet de ajutor financiar, iar statul elen va primi bani numai dacă îşi respectă promisiunile privind reformele economice, au declarat, luni, cancelarul german, Angela Merkel, şi preşedintele Franţei, Nicolas Sarkozy.
„Vrem acest acord. Liderii Greciei şi-au luat angajamente şi trebuie să le respecte în totalitate (…) Europa este un loc unde toată lumea are drepturi şi îndatoriri. Timpul este din ce în ce mai puţin, acordul trebuie să fie încheiat, trebuie semnat”, a spus Sarkozy.
Cei doi lideri au susţinut o conferinţă de presă după o reuniune anuală a miniştrilor din cele două ţări.
„Vrem ca Grecia să rămână în zona euro. O spunem clar, asta este opinia noastră. Dar nu poate exista un nou pachet de ajutor pentru Grecia dacă nu se ajunge la un acord cu reprezentanţii UE, FMI şi BCE. Toţi cei responsabili din Grecia trebuie să ştie că nu vom devia de la această poziţie”, a spus Merkel.
Un purtător de cuvânt al Comisiei Europene a declarat, luni, că negocierile dintre Grecia şi creditori, pentru a evita intrarea ţării în faliment, au trecut „deja de termenul limită”, potrivit AFP.
„Adevărul este că am depăşit deja termenul limită”, a spus Amadeu Altafaj, purtător de cuvânt al comisarului european pentru Afaceri Monetare, Olli Rehn.
„Mingea este acum în terenul autorităţilor elene”, a adăugat Altafaj.
Premierul elen Lucas Papademos a încercat, luni, să obţină aprobarea finală pentru reforme de la partidele care susţin guvernul, aceasta fiind o condiţie pentru un nou ajutor extern de la UE şi FMI. Liderii europeni au anunţat un acord de principiu pentru al doilea pachet, de 130 de miliarde de euro, încă din octombrie.
Partidele PASOK, Noua Democraţie şi LAOS, trebuie să se pună încă de acord asupra mai multor chestiuni nerezolvate. În Grecia au loc alegeri parlamentare în aprilie.
Printre măsurile care nu au fost încă definitivate se regăsesc reforma pieţei muncii şi consolidarea băncilor locale. Grecia are nevoie de ajutorul extern până în martie, pentru a acoperi scadenţe de 14,5 miliarde de euro.
Papademos a anunţat, duminică, că după cinci ore de negocieri că liderii politici au convenit măsuri care includ reduceri de salarii şi alte reforme, parte a unor reduceri de cheltuieli echivalente cu circa 1,5% din PIB.
De asemenea, luni au crescut speranţele că s-au făcut progrese şi în privinţa recapitalizării băncilor, împovărate de obligaţiuni ale statului elen, scrie Reuters.