Incendii provocate de mașini electrice au afectat clădiri și zeci de vehicule. Guvernul din Coreea de Sud a chemat la discuții marii producători

Oficiali ai guvernului din Coreea de Sud au convocat o întâlnire cu mai mulți producători auto pentru a găsi soluții de a liniști populația îngrijorată de incendiile provocate de mașini electrice.
Robert Stan - lun, 12 aug. 2024, 21:58
Incendii provocate de mașini electrice au afectat clădiri și zeci de vehicule. Guvernul din Coreea de Sud a chemat la discuții marii producători

Într-o întâlnire cu reprezentanții mai multor producători auto, printre care Hyundai Group, Mercedes-Benz Group și Volkswagen Group, oficialii din guvernul sud-coreean au discutat despre modalități prin care să reducă îngrijorarea legată de incendiile provocate de mașini electrice.

Soluțiile căutate de Coreea de Sud sunt necesare pentru a stăvili temerile, acuzele și, mai ales, zvonurile legate de pericolul reprezentat de mașinile electrice. Acestea au fost alimentate de mai multe incendii provocate de mașini electrice în ultima perioadă.

Conform presei locale un incendiu declanșat pe 1 august 2024 într-o parcare subterană a unei clădiri rezidențiale a provocat distrugerea sau deteriorarea gravă a nu mai puțin de 140 de vehicule precum și mutarea unor rezidenți în adăposturi temporare. Primele cercetări au arătat că incendiul a pornit de la un automobil electric Mercedes-Benz care nu a putut fi stins complet decât după opt ore.

Imaginile publicate în mass-media dezvăluie o parcare subterană plină de cenușă și funingine precum și zeci de mașini carbonizate din care au rămas doar părți metalice contorsionate.

Tot la începutul lui august un alt vehicul electric, al mărcii Kia de această dată, a ars complet. Exacerbate de presă, incendiile au dus la dezbateri aprinse între partizanii și adversarii propulsiei electrice.

În acest context, la întâlnirea stabilită pentru astăzi, 13 august, participă, alături de reprezentanți ai producătorilor de mașini electrice, ministrul adjunct al mediului, oficiali din ministerele transporturilor și industriei și din serviciul de pompieri.

Într-o primă fază, oficialii guvernamentali au în plan să impună producătorilor de mașini să dezvăluie numele furnizorului de baterii pentru fiecare model în parte, o informație care, în prezent, este foarte rar disponibilă. Fără a avea darul de a opri eventualele incendii, această măsură ar trebui să permită în timp, în viziunea coreenilor, identificarea tipurilor de baterii mai periculoase precum și producătorul lor.

Deși incendiile declanșate la mașini electrice sunt mult mai rare decât la cele cu motoare termice, experții în domeniu consideră că acestea ard diferit și sunt mai greu de stins deoarece bateriile au tendința de a se reaprinde.

Conform Reuters, într-un raport publicat în februarie, Seoul Metropolitan Fire & Disaster Headquarters a menționat că între 2013 și 2022 în parcările subterane din Coreea de Sud au avut loc 1.399 de incendii, 44% dintre acestea fiind atribuite unor vehicule cu diferite tipuri de propulsie. Același departament a notat că „sursele electrice” au fost responsabile pentru 53% dintre incendii. Prin urmare, 53% din 44% din 1.399. O exprimarea cel puțin ambiguă. Dincolo de procentul de incendii provocat de mașini electrice din total care poate fi descoperit doar după calcule ample, noțiunea de „surse electrice” poate ascunde și probleme cauzate de bateria de 12 V sau de circuitele unor mașini termice.

Moon Hak-Hoon, profesor de inginerie auto la Universitatea Osan, a declarat că simpla solicitare ca producătorii de mașini să furnizeze marca bateriei nu ar preveni incendiile. Mai utilă ar fi certificarea pericolelor de incendiu generate de fiecare marcă sau tip de baterii, consideră acesta.

În opinia profesorului, care a realizat anterior și un raport cu privire la modul de răspuns la incendiile provocate de mașini electrice, această informație ar oferi cumpărătorilor mai multe opțiuni pentru a decide ce cumpără. Moon Hak-Hoon a remarcat și că, în prezent, nu există date clare cu privire la tipurile sau mărcile de baterii pentru vehicule electrice care sunt mai predispuse la incendii.

Te-ar mai putea interesa și
Consiliul Concurenței pune în dezbatere publică „Ghidul privind principiile de tarifare aplicabile infrastructurii feroviare și infrastructurilor de servicii”
Consiliul Concurenței pune în dezbatere publică „Ghidul privind principiile de tarifare aplicabile infrastructurii feroviare ...
Consiliul Național de Supraveghere din Domeniul Feroviar (CNSDF), instituție din cadrul Consiliului Concurenței, anunță că pune în consultare publică „Ghidul privind principiile de tarifare......
Trump reia tema cumpărării Groenlandei de către SUA, idee respinsă ferm de premierul insulei
Trump reia tema cumpărării Groenlandei de către SUA, idee respinsă ferm de premierul insulei
Groenlanda nu este de vânzare, a declarat luni liderul acestei mari insule arctice, răspunzând comentariilor făcute de ...
ANAF a dat amenzi și a dispus confiscări în valoare totală de peste 117 de milioane de lei în urma controalelor realizate în perioada septembrie – decembrie 2024
ANAF a dat amenzi și a dispus confiscări în valoare totală de peste 117 de milioane de lei în urma controalelor realizate ...
Inspectorii Direcţiei Generale Antifraudă Fiscală (DGAF) au aplicat amenzi de 47,3 milioane de lei şi au confiscat bunuri, ...
În acest an, Moșul ne aduce inflație în cutia de ciocolată și în ceașca de cafea
În acest an, Moșul ne aduce inflație în cutia de ciocolată și în ceașca de cafea
Având în vedere că mai este doar o zi până la Crăciun, o perioadă în care dulciurile sunt la mare căutare, prețurile ...