Incendiile de vegetaţie se înmulţesc în vestul Statelor Unite pe fondul unui val de caniculă
La est de Los Angeles, în comitatul Riverside, două incendii au fost semnalate duminică în zone locuite, potrivit autorităţilor locale. Flăcările au pârjolit până în prezent circa 800 de hectare, au distrus mai multe clădiri şi au determinat emiterea unor ordine de evacuare.
Pompierii luptă în momentul de faţă cu 21 de incendii de diferite mărimi în California, potrivit agenţiei CalFire.
Misiunea pompierilor este îngreunată de un nou val de caniculă care afectează Vestul american începând din weekend. Peste 30 de milioane de americani erau vizaţi luni de alerte de caniculă, în special în California, Arizona, Nevada, Washington şi Oregon.
La mijlocul lunii iulie, guvernatorul Californiei, Gavin Newsom, a avertizat în legătură cu un sezon al incendiilor care ”se anunţă foarte activ”, după doi ani de pauză graţie unor ierni bogate în precipitaţii.
Vegetaţia devine foarte uscată sub efectul valurilor de căldură care s-au abătut asupra zonei în mod repetat de la începutul lui iunie, ceea ce facilitează propagarea incendiilor.
La mijlocul lunii iulie, incendiile de pădure devastaseră 840 de kilometri pătraţi de la începutul anului, prin comparaţie cu o medie de 156 de kilometri pătraţi în aceeaşi perioadă în ultimii cinci ani.
California a trimis de asemenea pompieri săptămâna trecută în statul vecin Oregon, unde sezonul incendiilor ”a început într-un mod foarte agresiv”, potrivit guvernatoarei Tina Kotek.
Acest stat din nord-vestul SUA, cu un climat de obicei mai temperat, este în prezent afectat de circa 20 de incendii.
Unul din acestea, Cow Valley Fire, a atins statutul de ”megaincendiu” săptămâna trecută după ce a devastat peste 400 de kilometri pătraţi într-o regiune rurală, puţin populată. Incendiul este controlat în procent de 80%, potrivit autorităţilor locale.
Statul Utah este, de asemenea, afectat de un incendiu semnalat sâmbătă, în apropiere de Salt Lake City. Flăcările au provocat evacuarea a circa 40 de locuinţe de pe dealurile din nordul oraşului şi au creat panică în rândul rezidenţilor care au văzut flăcările de aproape.
”Am ieşit din casă alergând şi mi-am zis: ‘Este grădina mea”’, a mărturisit Roger Hobbs pentru postul local de televiziune KSL. ”Este incredibil de terifiant aici”, a adăugat el.
Valurile de căldură repetate sunt un indicator al încălzirii planetei, fenomen determinat de schimbările climatice cauzate de dependenţa omenirii de combustibilii fosili, potrivit oamenilor de ştiinţă.
Căldura sufocantă care s-a abătut în prezent peste Statele Unite urmează după o lună iunie cea mai călduroasă din toate timpurile, potrivit observatorului european Copernicus.