Incendiu în sistemul de răcire al centralei nucleare de la Zaporojie

Un incendiu s-a declanşat duminică seară în sistemul de răcire al centralei nucleare de la Zaporojie, ocupată de forţele armate ruse, Kievul şi Moscova acuzându-se reciproc că poartă responsabilitatea, relatează AFP.
AGERPRES - lun, 12 aug. 2024, 08:44
Incendiu în sistemul de răcire al centralei nucleare de la Zaporojie

Potrivit Agenţiei Internaţionale pentru Energie Atomică (AIEA), care dispune de o echipă la faţa locului, „nu există un impact asupra siguranţei nucleare”, în condiţiile în care şase reactoare sunt oprite.

Responsabilul administraţiei instalate de ruşi în regiune, Vladimir Rogov, a anunţat luni devreme că incendiul a fost „complet stins”.

„Experţii AIEA au văzut fum negru gros degajându-se din partea de nord” a sitului după ce au auzit „explozii multiple în cursul serii” şi au fost informaţi de conducere „despre un presupus atac cu dronă” asupra unuia dintre cele două turnuri de răcire, a precizat agenţia ONU.

Într-un comunicat, ea cere „acces imediat” la zona afectată „pentru a evalua pagubele” şi „a stabili cauza posibilă a acestui eveniment”.

Directorul general al AIEA, Rafael Grossi, a făcut apel, în plus, la „încetarea” unor astfel de „atacuri iresponsabile care (…) sporesc pericolul unui accident nuclear”.

„Orice incendiu în sit sau în împrejurimi implică riscul unei propagări la instalaţiile enesenţiale pentru securitate”, a reamintit el.

Centrala de la Zaporojie, cea mai mare din Europa, este ocupată din martie 2022 de către ruşi. Ea este situată la Energodar, pe malul de sud al Niprului, un fluviu care este o linie a frontului naturală între beligeranţi.

„Bombardamentul asupra oraşului Energodar de către trupele ucrainene a provocat un incendiu în sistemul de răcire”, a anunţat pe Telegram guvernatorul regiunii, Evgheni Baliţki, instalat de autorităţile ruse.

Guvernatorul Baliţki a dat asigurări că „mediul radiologic” din jurul centralei este normal.

Experţii AIEA au „verificat în mod independent nivelurile de radiaţie şi au confirmat că sunt neschimbate”.

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a afirmat că „ocupanţii ruşi au declanşat incendiul” în centrală, într-un mesaj publicat pe reţelele sociale însoţit de o înregistrare în care se vede o coloană de fum ridicându-se dintr-un turn.

Ministrul ucrainean a menţionat la rândul său că „supraveghează cu atenţie” situaţia din staţiile de observare aflate în apropierea sitului. „Nu există riscul de explozie sau de alte consecinţe”, a adăugat el.

De la începutul conflictului, centrala se află într-o situaţie foarte precară.

Moscova a acuzat în mai multe rânduri forţele ucrainene că au bombardat instalaţia deliberat, ceea ce Kievul dezminte.

Ucraina acuză la rândul său Rusia că a militarizat perimetrul şi că a instalat arme grele în interiorul centralei. Situl a fost deja vizat de tiruri şi a fost deconectat de la reţeaua electrică în mai multe rânduri.

AIEA a făcut apel frecvent la reţinere, temându-se ca o acţiune militară „nechibzuită” să nu declanşeze un „accident nuclear major”.

Pe lângă centrala de la Zaporojie, controlată de Rusia, Ucraina are în prezent trei centrale nucleare.

Te-ar mai putea interesa și
Ministerul Muncii a semnat cu sindicatul din istituție contractul coletiv de muncă la nivel de grup de unități, care acoperă peste 9.400 de angajați
Ministerul Muncii a semnat cu sindicatul din istituție contractul coletiv de muncă la nivel de grup de unități, care ...
Ministrul Muncii, Simona Bucura-Oprescu, a participat la Reuniunea Anuala a Federaţiei Sindicatelor din Ministerul Muncii, unde a discutat despre problemele din sistem şi măsurile aplicate până......
Bruxelles-ul cere Guvernului ungar să retragă un proiect de lege, pe care-l consideră o amenințare la adresa presei independente și a ONG-urilor
Bruxelles-ul cere Guvernului ungar să retragă un proiect de lege, pe care-l consideră o amenințare la adresa presei independente ...
Comisia Europeană a cerut Ungariei să retragă un proiect de lege despre care spune că reprezintă o ameninţare la adresa ...
Londra investighează o posibilă implicare a Rusiei în atacurile asupra proprietăților premierului Starmer
Londra investighează o posibilă implicare a Rusiei în atacurile asupra proprietăților premierului Starmer
Responsabili britanici din domeniul securităţii investighează dacă Rusia ar fi implicată în trei atacuri asupra unor ...
Informare ANM de ploi torențiale și vreme rece pentru sudul, centrul şi estul ţării
Informare ANM de ploi torențiale și vreme rece pentru sudul, centrul şi estul ţării
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, sâmbătă, o informare meteo de ploi torenţiale şi răcire accentuată ...