Incendiu la metrou în stația Tineretului
Fumul de la staţia de metrou Tineretului, semnalat duminică seară pompierilor, a fost provocat de un izolator localizat la aproximativ 20 de metri de peron, a informat ISU Bucureşti.
Pompierii au intervenit cu un stingător, arată sursa citată.
Duminică seară, pompierii s-au deplasat în subteran la staţia de metrou Tineretului, fiind sesizaţi că se simte miros de fum.
La faţa locului au fost trimise două autospeciale de stingere, o ambulanţă SMURD, o maşină de descarcerare.
Daniel Vasile, purtător de cuvânt ISU, a precizat anterior că nu s-a impus evacuarea staţiei, fumul nefiind dens. Nu au fost persoane rănite şi nu au fost semnalate situaţii similare în alte staţii de metrou.