Incendiu la Rafinăria Petrotel-Lukoil Ploieşti. Pompierii au reuşit stingerea focului – Ce spune compania despre incident

21 09. 2021
incendiu-stins-696x522

Potrivit reprezentanților rafinăriei incendiul a fost stins în jurul orei 11,30. Se fac cercetări pentru identificarea cauzei izbucnirii focului, anunţă Observatorulph.ro. Nu mai exista niciun pericol.

ISU Prahova a anunțat că flăcările au afectat o suprafață de 400 de metri pătrați. La fața locului au fost mobilizate 4 autospeciale de stingere, două descarcerari, 1 autoscara, două ambulanțe SMURD și 1 autospecială de prima intervenție și comandă.

Având în vedere degajările mari de fum, pentru protecţia populaţiei aflate în proximitatea zonei de manifestare a incendiului, ISU Prahova a transmis un mesaj prin intermediul sistemului RO-ALERT.

”Incendiu produs la SC Lukoil SA cu degajări mari de fum în atmosferă. Păstraţi-vă calmul, rămâneţi în locuinţe, închideţi şi etanşaţi ferestrele şi uşile. Urmaţi instrucţiunile autorităţilor”, se arată în mesajul RO-ALERT transmis de autorităţi.

Lukoil: Incendiul de la Petrotel a fost stins în 10 minute şi nu sunt victime

Incendiul care a izbucnit marţi dimineaţa la rafinăria Petrotel Lukoil din Ploieşti a fost stins după 10 minute şi nu există victime, au declarat, pentru AGERPRES, reprezentanţii companiei.

Potrivit acestora, a fost vorba de o avarie la secţia de cocsare, iar în prezent se lucrează la identificarea cauzelor care au dus la apariţia incidentului.

Sursa foto: Observatorul Prahovean