Incendiul din apropierea centralei Cernobîl este sub control
‘La ora locală 06.00 (03.00 GMT), frontul de foc a fost restrâns şi oprit. Situaţia este sub control. Lucrările de stingere a focului continuă’, a indicat acest serviciu într-un comunicat.
Incendiul s-a declanşat marţi, în jurul orei locale 12.45 (09.45GMT), şi s-a propagat pe o suprafaţă de aproape 320 de hectare, potrivit serviciului citat.
Un număr de 305 de persoane au fost mobilizate în lupta cu flăcările, plus zeci de autospeciale, trei avioane şi două elicoptere.
Poliţia ucraineană a precizat în noaptea de marţi spre miercuri că a procedat la evacuarea mai multor locuitori din această zonă.
‘În mai multe sate, în special la Lubianke şi Ilinţah, sunt oameni care trăiesc ilegal. Membri ai poliţiei din zona centralei i-au evacuat într-un loc mai sigur. Bunurile lor şi animalele de pe lângă casă au fost de asemenea evacuate’, a indicat, într-un comunicat, serviciul de presă al poliţiei ucrainene.
Autorităţile ucrainene au încercat încă de marţi să asigure că situaţia este sub control şi că nu prezintă niciun pericol.
Premierul Arseni Iaţeniuk s-a deplasat la faţa locului, la sute de kilometri de Kiev, pentru a se întâlni cu pompierii.
‘Serviciile noastre pentru situaţii de urgenţă fac totul pentru a opri extinderea incendiului’, a declarat el la revenirea sa la Kiev.
Chiar dacă incendiul nu a fost încă stins în totalitate, autorităţile ucrainene dau asigurări că nivelul de radiaţie se încadrează în limitele normale şi că nu s-a schimbat.
‘Nivelurile de radiaţie la Kiev şi în regiunea Kievului sunt stabile’, susţine Serviciul ucrainean pentru Situaţii de Urgenţă.
Puţine informaţii au fost dezvăluite cu privire la posibila cauză a incendiului. Dar ministrul ucrainean de interne, Arsen Avakov, a indicat pe pagina sa de Facebook că ipoteza unui incendiu criminal nu este exclusă, fără să ofere detalii.
Explozia reactorului nr. 4 de la centrala Cernobîl în 1986 a contaminat o bună parte a Europei, dar mai ales Ucraina, Rusia şi Belarus, pe atunci republici în cadrul URSS.
Ucraina a marcat duminică 29 de ani de la dezastrul nuclear, pe fondul dezbaterilor ce persistă privind bilanţul uman al catastrofei.