Încep consultările pentru cele 90 de măsuri de consolidare a economiei cuprinse în „România competitivă”

Economica.net
08 07. 2016
ministerul_economiei_mecma_sursa_fin_ro_40617400

Proiectul ‘România competitivă’ continuă cu o serie de 16 sesiuni consultative pe baza celor peste 90 de măsuri economice care pot contribui la definirea unei viziuni de consens pentru o creştere economică sustenabilă până în anul 2020, se arată într-un comunicat al Ministerului Economiei.

Prima sesiune de consultare, cu tema ‘Debirocratizare’, va avea loc în data de 12 iulie, iar în data de 14 iulie, va urma cea de-a doua dezbatere, care va avea ca subiect ‘Agricultura’. Cu trei zile înaintea fiecărei întâlniri, măsurile propuse dezbaterii, precum şi obiectivele specifice vor fi făcute publice pe site-ul Ministerului Economiei.

Pe întreaga perioadă a calendarului de consultări, care se va desfăşura între 12 iulie -16 septembrie, sesiunile de dezbateri vor fi conduse de Vasile Iuga, senior advisor PwC. Principiile după care se vor desfăşura consultările sunt transparenţa şi reprezentativitatea (printr-o participare specifică pentru sectoarele vizate de domeniul strategic aflat în dezbatere). Criteriile după care se vor analiza şi integra comentariile primite sunt efectul asupra creşterii PIB potenţial (prin intermediul capitalului, forţei de muncă sau al productivităţii totale), impactul bugetar acceptabil şi neutralitatea politico-ideologică.

‘România competitivă’ are schiţate liniile de acţiune pentru următorii patru ani, linii care pot primi acum, în urma consultărilor cu specialiştii din fiecare domeniu, parteneri sociali, partide politice, organizaţii civice, elementele de valoare adaugată şi consensul de care au nevoie din partea tuturor actorilor implicaţi în procesul de dezbatere, pentru a putea fi implementate cât mai curând posibil, se precizează în comunicatul Ministerului Economiei.