Încep depunerile cererilor pentru plăţile pe suprafaţă, la APIA. 117.000 de fermieri sunt aşteptaţi să ceară subvenţii

Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) va prelua, din 26 mai, toate cererile de plată pe suprafaţă ale fermierilor, inclusiv pe suport de hârtie, în prezent fiind digitizată şi pregătită pentru depunerea cererilor o suprafaţă de 3,613 milioane de hectare, care aparţine unui număr de 116.733 fermieri.
Economica.net - mar, 26 mai 2015, 05:22
Încep depunerile cererilor pentru plăţile pe suprafaţă, la APIA. 117.000 de fermieri sunt aşteptaţi să ceară subvenţii

Potrivit unui comunicat al APIA, cererile astfel depuse vor fi prelucrate de angajaţii instituţiei în perioada următoare, iar fermierii îşi vor putea exercita dreptul de a solicita subvenţiile, scrie Agerpres.

‘Menţionăm că la momentul actual este digitizată şi pregătită pentru depunerea cererilor o suprafaţă de 3.612.545 hectare, suprafaţă care aparţine unui număr de 116.733 fermieri, care sunt aşteptaţi să depună cererea de plată’, se spune în comunicat.

Fermierii vor putea să se prezinte la centrele judeţene ale APIA în cazul în care solicită la plată o suprafaţă de peste 50 hectare teren agricol sau la centrele locale ale APIA dacă solicită la plată o suprafaţă de până la 50 hectare teren agricol.

La depunerea cererii unice de plată, fermierul trebuie să prezinte documentele care dovedesc utilizarea terenului agricol, inclusiv a terenurilor care conţin zone de interes ecologic, precum şi a animalelor, subliniază APIA.

Anul acesta, fermierii români vor depune o singură cerere de plată pentru obţinerea subvenţiilor, fie că sunt crescători de animale, fie că sunt fermieri din zona de producţie vegetală. 2015 aduce o serie de modificări în ceea ce priveşte acordarea subvenţiilor europene şi naţionale, în contextul în care au fost introduse schemele pentru tinerii fermieri şi pentru micii fermieri, condiţiile pentru pachetul de înverzire şi plata diferenţiată.

Potrivit datelor Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA), plafonul naţional alocat din fonduri europene pentru plăţile directe în anul 2015 este de 1,629 de miliarde de euro, în creştere cu 15% faţă de cel din 2014 (1,428 miliarde euro), iar pentru 2016 este prevăzută o sumă totală de 1,813 miliarde euro.

Cuantumul plăţii unice pe suprafaţă se calculează prin împărţirea plafonului anual alocat schemei la numărul total de hectare eligibile declarate la nivel naţional în anul respectiv.

Te-ar mai putea interesa și
ANPIS: Aproape 1,2 miliarde lei, valoarea alocaţiilor de stat pentru copii plătite în noiembrie 2024
ANPIS: Aproape 1,2 miliarde lei, valoarea alocaţiilor de stat pentru copii plătite în noiembrie 2024
Valoarea alocaţiilor de stat pentru copii achitate în luna noiembrie 2024 a fost de 1,2 miliarde de lei, iar suma medie plătită a scăzut uşor, de la 336,31 în octombrie, la 336,18 lei pe......
Preşedintele Vladimir Putin promite mai multe ”distrugeri” în Ucraina după atacul din Rusia de sâmbătă
Preşedintele Vladimir Putin promite mai multe ”distrugeri” în Ucraina după atacul din Rusia de sâmbătă
Preşedintele rus Vladimir Putin a promis duminică şi mai multă "distrugeri" în Ucraina după un atac cu drone în ajun, ...
Inteligența artificială și locurile de muncă. Românii, printre cei mai îngrijorați europeni de pierderea joburilor
Inteligența artificială și locurile de muncă. Românii, printre cei mai îngrijorați europeni de pierderea joburilor
Românii se află printre europenii care se tem cel mai mult că inteligența artificială va duce la pierderea multor locuri ...
BNP Paribas creează un gigant european în domeniul gestionării activelor,după tranzacţia 5,1 miliarde euro cu Axa
BNP Paribas creează un gigant european în domeniul gestionării activelor,după tranzacţia 5,1 miliarde euro cu Axa
BNP Paribas SA va plăti 5,1 miliarde de euro pentru achiziţionarea diviziei de gestionare a activelor grupului francez ...