Încep problemele la hidrocentrala Porțile de Fier? Un grup va funcționa la jumătate de capacitate până la sfârșitul anului

Hidroagregatul cu nr. 4 al centralei hidroelectrice de la Porțile de Fier 1  va funcționa la putere redusă, până la finalul anului, potrivit datelor Transelectrica.
Mihai Nicuţ - Dum, 03 iul. 2022, 11:33
Încep problemele la hidrocentrala Porțile de Fier? Un grup va funcționa la jumătate de capacitate până la sfârșitul anului

Între 1 iulie și 31 decembrie, hidroagregatul 4 al centralei va funcționa la o putere redusă de 100 MW, aproape jumătate față de capacitatea nominală de 194 MW. Motivul: “Reducere de putere 94.4MW.  Funcționare la P=100MW, din cauza problemelor apărute în sistemul de reglaj al turbinei”.

Potrivit unor surse apropiate situației, specialiștii companiei încearcă să rezolve problemele de reglaj dar, dacă situația apărută nu se va rezolva, va fi nevoie de o intervenție mai amplă, care presupune desfacerea grupului. Intervenția ar avea efecte financiare diminuate pentru companie, dacă s-ar face în viitorul apropiat, din cauza debitelor foarte mici ale Dunării de acum.

În plus, potrivit surselor noastre, grupurile sunt aproape de finalul ciclului de viață al celebrei și controversatei retehnologizări contractate la finalul anilor ’90. Vă aducem aminte că, în 1997 a fost semnat contracctul pentru modernizarea hidrocentralelor de la Porţile de Fier între fintre firma elveţiană Sulzer Hydro, (ulterior VA Tech Hydro, ulterior Andritz) şi compania Hidroelectrica.

Contractul pentru modernizarea centralei de la Porţile de Fier I a fost atribuit, prin încredinţare directă, pentru 150 de milioane de dolari. A fost ulterior suplimentat, la fel ca şi cel atribuit, ulterior, aceleiaşi firme, Sulzer/Va Tech, pentru modernizarea hidrocentralei de la Porţile de Fier 2, când de la 98 de milioane de dolari s-a ajuns la 200, potrivit relatărilor din presă.

Modernizarea de la Porțile de Fier 1 presupunea creșterea puterii pe fiecare grup, de la 174 la 194 MW. Grupurile au fost modernizate începând cu anul 2000 și apoi au început să curgă problemele. Modificarea profilului palei de la rotor a generat probleme de cavitaţie (apa „muşcă” din metal şi îl deteriorează), capul de distribuţie s-a uzat nepermis de mult şi a fost schimbat la toate cele şase grupuri modernizate, deşi, anterior modernizării, în 30 de ani a fost schimbat o singură dată unul, din cauza uzurii. În mai multe rânduri, grupurile au fost oprite, pentru a putea fi reparate. Au fost procese, și acum mai este în derulare un arbitraj.

Modernizarea de la Porţile de Fier a costat, în total 1,1 miliarde de euro (estimare a fostului administrator Remus Borza) iar grupurile se apropie de perioada de 25 de ani de funcționare. De aceea, compania ar fi aprobat deja o notă, la nivelul conducerii, pentru o nouă retehnologizare care ar trebui făcută. Potrivit surselor noastre, ar urma să fie comandat în curând și un studiu de fezabilitate în acest sens.

Hidrocentrala de la Porțile de Fier este cea mai mare din România, cu șase grupuri de câte 194 MW fiecare. Centrala are o producție medie anuală de circa 5,2 TWh/an.

Te-ar mai putea interesa și
Ministrul rus de Finanțe, Anton Siluanov: Companiile noastre au început să folosească bitcoinul în comerțul internațional, după ce am legalizat aceste tranzacții
Ministrul rus de Finanțe, Anton Siluanov: Companiile noastre au început să folosească bitcoinul în comerțul internațional, ...
Companiile ruse au început să utilizeze bitcoin și alte monede digitale în plăți internaționale în urma modificărilor legislative care au permis folosirea acestora pentru a contracara......
Rusia acuză NATO că încearcă să transforme Republica Moldova într-un centru logistic pentru aprovizionarea militară a Ucrainei
Rusia acuză NATO că încearcă să transforme Republica Moldova într-un centru logistic pentru aprovizionarea militară ...
Ministerul Afacerilor Externe al Rusiei a acuzat miercuri NATO că încearcă să transforme Republica Moldova într-un centru ...
Chinezii de la CATL au creat un șasiu EV care rezistă la un impact frontal de 120 km/h
Chinezii de la CATL au creat un șasiu EV care rezistă la un impact frontal de 120 km/h
CATL din China, cel mai mare producător de baterii pentru vehicule electrice din lume, a lansat marți un nou șasiu EV ...
Poliția a ieșit masiv pe străzi. Zeci de mii de agenți sunt în misiune în fiecare zi de Sărbători. Recomandări pentru populație și firme
Poliția a ieșit masiv pe străzi. Zeci de mii de agenți sunt în misiune în fiecare zi de Sărbători. Recomandări pentru ...
Aproape 23.000 de lucători ai Ministerului de Interne sunt pe străzi în fiecare zi de Sărbători. Autoritățile anunță ...