Rezilieri de contracte în energie. Prima: o firmă a fostului ministru PSD al Energiei, Niţă, care lua de la Hidroelectrica şi vindea la Electrica

Urmare a pandemiei de coronavirus, apar rezilierile de contracte pe o piaţă a energiei din ce în ce mai tulburată. Surpriză: primul contract reziliat este cel prin care o firmă controlată de fostul ministru PSD al Energiei, Constantin Niţă, cumpăra energie de la Hidroelectrica şi o vindea către una dintre firmele de distribuţie ale grupului Electrica. Tranzacţiile, ca şi rezilierile, au fost făcute prin intermediul bursei de energie, deci nu este nimic ilegal. Hidroelectrica a fost cea care a reziliat contractul cu Niţă, la primul capăt, iar la celălalt, Electrica a încheiat contractul pe cale amiabilă.
Mihai Nicuţ - mar, 07 apr. 2020, 09:25
Rezilieri de contracte în energie. Prima: o firmă a fostului ministru PSD al Energiei, Niţă, care lua de la Hidroelectrica şi vindea la Electrica

Operatorul Comercial al Pieţei de Energie (OPCOM), care găzduieşte platformele de tranzacţionare a energiei electrice, are, de ceva vreme o secţiune dedicată contractelor reziliate care au fodst încheiate pe pieţele centralizate.

Recent, au apărut primele două contracte reziliate, care, date fiind datele, au legătură cu situaţia delicată prin care trece piaţa, în contextul pandemiei de coronavirus.

Situaţia este foarte interesantă, şi veţi vedea mai jos de ce

Ambele contracte au fost rezilitate în aceeaşi dată, 31 martie. Primul contract era încheiat între Hiddroelectrica, cel mai mare producător de energie din ţară, controlat de stat,  şi un trader, WATT PLUS S.A., la data de 4 martie, prin care Hidroelectrica se obliga să vândă, iar Watt Plus să cumpere, energie electrică bandă. Perioada de livrare pentru care se reziliază contractul este 1 aprilie-30 iunie. Contractul a fost reziliat de Hidroelectrica, vom explica mai târziu condiţiile.

În aceeaşi dată însă, se rezilia un alt contract, care viza acelaşi tip de energie, iar perioada de reziliere este identică: 1 aprilie-30 iunie. Vânzător era aceeaşi WATT PLUS S.A., iar cumpărător în acest contract era o firmă din grupul Electrica, societatea de distribuţie Transilvania Nord. Grupul Electrica este una intre marile societăţi de distribuţie şi furnizare a energiei, privatizată prin Bursă, dar la care statul este cel mai mare acţionar.

Aşadar, situaţia de dinaintea rezilierii este următoarea: Hidroelectrica vindea energia către Watt Plus, iar acesta o revindea către Electrica, din moment ce este vorba despre acelaşi tip de energie, aceeaşi durată de livrare.

Tranzacţiile nu au vreo urma de ilegalitate, întrucât au fost încheiate pe platforma de contracte bilaterale a OPCOM (PCCB-NC negociere continuă) dar se pune un semn de întrebare, totuşi, de ce Electrica a cumpărat energie prin trader, şi nu direct de la producător. Semn de întrebare care va deveni şi mai mare, după cum puteţi citi mai departe.

Înainte de a merge mai departe, un scurt rezumat al stării pieţei: în condiţiile în care consumul a scăzut, cumpărătorii de energie se pot trezi cu energie contractată care nu mai este consumată de clienţii lor (din cauza închiderii fabricilor, de exemplu), dar a fost comandată în trecut producătorilor, cu contracte semnate. Siituaţia este de natură să creeze perturbaţii: cumpărătorii de electricitate să denunţe contractele cu producătorii dacă nu reuşesc să obţină ajustări de preţuri sau cantităţi, putând fi atraşi inclusiv de opţiunea de a cumpăra o parte din energie inclusiv de pe piaţa spot, unde preţurile sunt în scădere. În acest ultim caz, totul depinde de un joc al profiturilor: merita să denunţ contractul, să plătesc penalităţi dar să cumpăr energia de care am nevoie din piaţa spot sau de la alt vânzător, în condiţiile în care preţurile sunt mai mici decât cel din contractul semnat anterior pe care acum îl denunţ?

Revenind la cele două contracte: al doilea contract, cel dintre Watt Plus şi Electrica, a fost reziliat cu acordul părţilor. Primul contract, cel dintre Hidroelectrica şi Watt Plus, deci cel prin care traderul cumpăra de fapt energia hidro pentru a o revinde către Electrica, a fost reziliat la cererea Hidroelectrica. În platforma OPCOM scrie şi motivul: “Nerespectarea de catre S.C. WATT PLUS S.A. a clauzelor contractuale art. 26, alin (1),  lit (d)” din contract.

Cum contractul este standard, am mers să vedem clauzele invocate de Hidroelectrica. ” În cazul în care una dintre Părţi nu îşi respectă obligaţiile contractuale asumate conform art. 16, 17, 18 și 20”, scrie în contract.  Două articole se referă la obligaţiile cumpărătorului, doua la ale vânzătorului.

Cum vânzătorul a reziliat, clauzele pe care cumpărătorul (deci Watt Plus) nu le-ar fi respectat ţin de prezentarea scrisorii de garanţie bancară obligatorie pentru derularea contractului, pentru că nu putem vorbi despre facturi neplătite, din moment ce livrarea urma să înceapă a doua zi.

Cine este Watt Plus. Legătura cu un fost ministru PSD al Energiei

WATT PLUS S.A. apare ca fiind înregistrată în Bucureşti, şi, potrivit evidenţelor ANRE, a primit licenţă da pentru activitatea de trading de energie electrică la data de 27 martie 2019. Din cercetările noastre, nu am găsit să aibă website.

Potrivit Termene.ro, societatea este deţinută de Silvia Niţă, din Braşov, în proporţie de acţionar cu 67% şi Intervida Com SRL din Braşov, cu 33% din acţiuni. Intervida Com SRL Braşov apare ca fiind deţinută de Constantin Niţă, fost ministru PSD al Energiei, şi parlamentar, aşa cum scrie  în declaraţia de avere de pe site-ul Camerei Deputaţilor, datată 4 ianuarie 2017-ultima disponibilă.

Potrivit mai multor relatări din presă, Silvia Niţă este soţia sa,  şi, în plus, numele său apare şi în declaraţia de avere a lui Constantin Niţă, fiind co-proprietar al mai multor terenuri pe care cei doi le deţin în Braşov.

Te-ar mai putea interesa și
Comisia Naţională de Prognoză a revizuit semnificativ în scădere, la 1%, estimarea privind avansul economiei în acest an
Comisia Naţională de Prognoză a revizuit semnificativ în scădere, la 1%, estimarea privind avansul economiei în acest an
Comisia Naţională de Strategie şi Prognoză (CNSP) a modificat în scădere semnificativă, la 1%, de la 2,8% anterior, estimarea de creştere economică pentru acest an, pe fondul unul declin......
MAE: Nouă cetăţeni români – evacuaţi de pe insula Mayotte cu o aeronavă militară franceză
MAE: Nouă cetăţeni români – evacuaţi de pe insula Mayotte cu o aeronavă militară franceză
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) precizează că nouă cetăţeni români care se aflau în insula Mayotte în urma producerii ...
RETROSPECTIVĂ 2024 Agricultura României „pârjolită” de secetă în 2024
RETROSPECTIVĂ 2024 Agricultura României „pârjolită” de secetă în 2024
Agricultura românească a fost marcată în 2024 de fenomene climatice extreme: temperaturi record, secetă pedologică ...
Donald Trump se plânge de tarife şi ameninţă că va cere restituirea Canalului Panama
Donald Trump se plânge de tarife şi ameninţă că va cere restituirea Canalului Panama
Preşedintele ales al SUA, Donald Trump, s-a plâns sâmbătă de tarifele "exorbitante" şi de gestionarea Canalului Panama ...