Încep să scadă dobânzile şi la creditele noi, dar nu mai mult decât la cele vechi. BNR a stabilit noul IRCC la 2,17%

Economica.net
30 09. 2020
bani_2020086556_59822900

Românii care şi-au luat credite după luna mai 2019 vor plăti astfel rate mai mici la credite pentru următoarele trei luni, în condiţiile în care valoarea IRCC, indicele pe baza căruia se calculează dobândala creditele noi pentru populaţie, a scăzut la 2,17% de la 2,41%. 

IRCC rămâne în continuare peste nivelul anunţat pentru Robor, care este cotat astăzi 30 septembrie 2020, la  la 2,11%, atât trei luni, cât şi la şase luni. 

Scăderea IRCC vine după ce BNR a redus şi dobânda de politică monetară la 1,5%.

IRCC a ajuns mai scump decât ROBOR din luna iunie a acestui an. De atunci, ratele la creditele noi sunt mai scumpe decât cele la creditele vechi.

Indicele IRCC a fost cerut în numele protecției consumatorilor. Așa cum era de așteptat, un indice stabilit cu o întârziere de aproape 5 luni va avea momente în care se va întâlni cu reversul medaliei. BNR stabileşte nivelul IRCC pe baza dobânda tranzacţiilor de pe piaţa interbancară din trimestrul II 2020.

În acest context, vom avea rate mai mici la creditele vechi care oricum scădeau prin erodarea soldului împrumutului și rate mai mari la creditele noi, sau la cele acordate din mai 2019 până în prezent. Deci nu modul de calcul al Robor era greșit sau fraudulos, ci volumul tranzacțiilor din piață dicta cotațiile sau dobânda efectivă la care se fac tranzacțiile.