Începând cu 15 noiembrie, firmele pot solicita ANPC să vină în control. Evită astfel să primească amenzi

Începând cu 15 noiembrie, companiile pot solicita voluntar controale din partea Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor ( ANPC). Nu vor fi însă amendați dacă se descoperă neregli, ci doar un set de măsuri de remediere, într-un termen rezonabil de execuție. Ulterior, dacă firmele și-au rezolvat problemele, ANPC le va oferi un semn distinctiv ce poate funcționa ca garant al calității.
Ion Dobreanu - joi, 10 nov. 2022, 14:21
Începând cu 15 noiembrie, firmele pot solicita ANPC să vină în control. Evită astfel să primească amenzi

Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) va oferi companiilor, începînd cu 15 noiembrie,  posibilitatea de a solicita un control de fond voluntar. Astfel, cei care doresc să-și rezolve problemele fără a risca amenzi pot solicita comisariatelor regionale pentru protecția consumatorului de pe raza căruia este sediul social al companiei să vină în control. Etapele sunt următoarele:

  • antreprenorul depne o cerere la comisariatul regional pentru protecția consumatorului (CRPC) pe raza căruia are sediul social al companiei
  • cererea trebuie să conțină datele de identificare ale operatorului economic: denumirea, adresa sediului social și a tuturor punctelor de lucru (inclusiv a depozitelor), specificul activității prestate
  • CRPC căruia i-a fost adresată cererea va comunica data vizitei pe care o va realiza echipa de comisari la operatorul economic care a depus solicitarea și, în măsura în care este finalizată, și fișa de control care va conține obiectivele acțiunii de verificare.

Prioritate, în procesarea cererilor, vor avea operatorii economici din domeniile:

  • HORECA
  • comerțul de produse alimentare
  • prestarea serviciilor în directă legătură cu sănătatea consumatorilor.

În urma acestei acțiuni, operatorul economic care a făcut cererea nu va fi sancționat. În cazul în care comisarii vor constatata neconformități, ci va primi un set de măsuri de remediere, într-un termen rezonabil de execuție, urmând ca îndeplinirea acestora să fie reverificată de ANPC. După ce va fi constatată aducerea la conformitate a deficiențelor, ANPC va aplica, la loc vizibil, un semn distinctiv, care va certifica această stare de fapt consumatorilor.

Pentru că ANPC nu poate promova acțiunile unui operator economic sau a altuia, pentru a nu fi acuzată de părtinire, în aceste cazuri, va face publice datele și imaginile de dinainte și de după control, precizând că, din punctul de vedere al ANPC, condițiile de lucru ale operatorului respectiv au fost aduse la normalitate, conform legislației în vigoare, în domeniu.

Te-ar mai putea interesa și
BEI va ridica limitele pentru finanțarea proiectelor din domeniul apărării
BEI va ridica limitele pentru finanțarea proiectelor din domeniul apărării
Banca Europeană de Investiţii (BEI), banca guvernelor UE, va ridica actualele limite pentru finanţarea proiectelor din sectorul apărării şi va extinde domeniul de aplicare pentru proiectele......
Borouge Group International, compania rezultată în urma fuziunii dintre subsidiarele petrochimice ale OMV și Adnoc, vizează o creștere de 50% a profiturilor
Borouge Group International, compania rezultată în urma fuziunii dintre subsidiarele petrochimice ale OMV și Adnoc, vizează ...
Compania de 60 de miliarde de dolari formată în urma fuziunii între subsidiarele din domeniul petrochimiei ale OMV şi ...
Premieră. Angajații la stat, inclusiv șefii, plătiți în funcție de performanță. Gardianul statului a publicat indicatorii pentru fiecare companie și agenție în parte – Lista completă
Premieră. Angajații la stat, inclusiv șefii, plătiți în funcție de performanță. Gardianul statului a publicat indicatorii ...
Gardianul tuturor companiilor și agențiilor statului, Agenția pentru Monitorizarea și Evaluarea Performanțelor Întreprinderilor ...
„Apele Române” au scos la licitație închirierea pentru zece ani a 83 de subsectoare de plajă în staţiunile Năvodari, Mamaia, Constanţa, Tuzla şi Vama Veche
„Apele Române” au scos la licitație închirierea pentru zece ani a 83 de subsectoare de plajă în staţiunile ...
Administraţia Naţională "Apele Române" (ANAR) anunţă organizarea unei licitaţii pentru închirierea, pe o perioadă ...