Începând de săptămâna viitoare, doar persoanele testate sau vaccinate vor putea merge la cumpărături în Abu Dhabi
Anunţul, făcut miercuri seară, urmează celui referitor la implementarea de către Emiratele Arabe Unite a unui sistem de coduri colorate în aplicaţia mobilă de monitorizare Al-Hosn, care arată dacă o persoană a fost vaccinată şi afişează istoricul testelor PCR făcute de aceasta.
„Codul de culoare verde din aplicaţia Al-Hosn, folosit ca măsură preventivă pentru a asigura un acces în deplină siguranţă (în spaţiile publice, n.r.), a fost aprobat”, a anunţat biroul de presă al Guvernului din Abu Dhabi într-un comunicat.
Persoanele vaccinate cu schemă completă îşi vor conserva statutul „verde” timp de 30 de zile după ultimul lor test PCR cu rezultat negativ, în timp ce persoanele care nu au fost vaccinate îl vor păstra doar trei zile după ultimul test PCR negativ.
Doar persoanele cu statut „verde” sunt autorizate să intre în centre comerciale, supermarketuri, săli de sport, hoteluri, parcuri, plaje, centre de distracţii, cinematografe, muzee, restaurante şi baruri, a precizat biroul de presă al Guvernului din Abu Dhabi.
Măsura va intra în vigoare începând din 15 iunie.
La nivel naţional, autorităţile centrale au avertizat în luna aprilie că persoanele nevaccinate vor fi supuse unor restricţii de deplasare.
Spaţiile publice sunt în mare parte deschise de mai multe luni în Emiratele Arabe Unite, care au implementat una dintre cele mai rapide campanii de vaccinare din lume, folosind vaccinurile dezvoltate de Pfizer-BioNTech, AstraZeneca şi Sinopharm.
În luna mai, autorităţile din acest emirat orientat spre turism şi învecinat cu Dubai au anunţat că vor autoriza persoanele vaccinate să asiste la evenimente sportive şi la concerte.
Emiratele Arabe Unite au raportat oficial un bilanţ total de peste 589.000 de cazuri de COVID-19 şi 1.710 de decese asociate acestei maladii.