Începe Consiliul European de Vară
În invitaţia adresată statelor membre, preşedintele Consiliului European, Herman Van Rompuy, menţionează că provocarea la acest summit al UE este de a da, ‘mai mult ca niciodată, un semnal într-o manieră clară şi concretă că facem tot ce este necesar pentru a răspunde crizei’.
Discuţiile vor începe, joi după-amiază, cu o dezbatere despre viitorul cadru financiar multianual al Uniunii Europene (2014-2020), la aceasta participând şi preşedintele Parlamentului European, Martin Schulz. Principalele aspecte în discuţie se referă la modul în care viitorul cadru financiar multianual poate contribui la creştere şi crearea de locuri de muncă în UE şi cum ar trebui alocate cu prioritate cheltuielile între diverse politici ale Uniunii, scrie Agerpres.
În cursul serii zilei de joi, membrii Consiliului European vor examina, în vederea adoptării, ‘Pactul pentru creştere şi locuri de muncă’. De asemenea, Herman Van Rompuy va prezenta raportul cu privire la viitorul Uniunii Economice şi Monetare (EMU), elaborat de preşedintele Consiliului European în cooperare cu Comisia Europeană, Eurogrupul şi Banca Centrală Europeană.
Reuniunea Consiliului European va fi urmată, vineri la prânz, de una a liderilor statelor din zona euro, la care va lua parte şi preşedintele BCE, Mario Draghi, urmând a fi analizate recentele evoluţii din zona euro.