Începe construcţia metroului spre Aeroportul Otopeni. Proiect de un miliard de euro

Economica.net
08 05. 2012
metrou_tunel_metrorex_544667889_79837600

Societatea de transport cu metroul din Bucureşti, Metrorex SA, a lansat în sistemul electronic de achiziţii publice anunţul de intenţie pentru magistrala 6 de metrou, 1 Mai-Aeroportul Otopeni-Henri Coandă. Valoarea estimată a contractului este de 1,05 miliarde de euro, fără TVA, bani asiguraţi din credite externe şi din alocaţii de la bugetul de stat.  Contractul se referă la “achiziţii lucrări de structură staţii, galerii, tunele, accese pe Magistrala 6-Staţia 1 Mai-Aeroport Otopeni-Henri Coandă (lungime 16 km-fir dublu, 14 staţii), potrivit anunţului.

Metrorex a stabilit 3 septembrie ca dată pentru începerea procedurilor de adjudecare. Construcţia trebuie finalizată în 60 de luni de la data adjudecării contractului, ceea ce înseamnă că, în varianta cea în care contractul va fi atribuit în prima parte a anului viitor, Bucureştiul va avea linie de metrou către aeroport în prima parte a anului 2018.

Traseul şi staţiile

Traseul iniţial al noii magistrale era între Piaţa Victoriei şi Aeroport, dar Metrorex a anunţat anul trecut că planul a fost schimbat. Motivele: traseul actual este cu 200 de miloane de euro mai ieftin, şi, pe de altă parte, s-a ajuns la concluzia că este preferabilă legătura directă între Gara de Nord şi Aeroport, faţă de varianta Piaţa Victoriei, în acest ultim caz transbordarea creând aglomeraţie suplimentară.

 Varianta actuală, între staţia 1 Mai şi Aeroport include, potrivit informaţiilor preliminare, staţii în zona Pajura, Bd Expoziţiei, la Piaţa Presei, la Gara Băneasa, la Aeroportul Băneasa, în zona complexului comercial Băneasa, în oraşul Otopeni (cel mai probabil două staţii), şi la aeroport

 

Ştirea se actualizează…