Începe demolarea rafinăriei Arpechim

OMV Petrom (SNP) a transmis o notificare privind intenţia de a demola unele instalaţii ale rafinăriei Arpechim de lângă Piteşti, a cărei activitate este sistată din anul 2011, au anunţat miercuri reprezentanţii Agenţiei pentru Protecţia Mediului (APM) Argeş, scrie Agerpres.
Economica.net - mie, 18 feb. 2015, 14:36
Începe demolarea rafinăriei Arpechim

„OMV Petrom SA a informat (…) cu privire la intenţia de desfiinţare prin demolare a unor instalaţii de pe amplasamentul punctului de lucru Arpechim Piteşti. Conform notificării OMV Petrom SA, procesul de demolare pe care intenţionează să-l demareze este de lungă durată, demolarea instalaţiilor urmând a se realiza etapizat, întregul proces fiind estimat a se încheia în anul 2018”, se arată într-un comunicat al APM Argeş.

În schimb, OMV Petrom nu a solicitat până în prezent de la APM Argeş autorizaţiile necesare în vederea începerii procesului de demolare a unor instalaţii, conform aceleiaşi surse.

Pe 24 martie 2011, Consiliul de Supraveghere al OMV Petrom a decis închiderea permanentă a rafinăriei Arpechim. Conform reprezentanţilor societăţii, decizia de închidere a fost luată în conformitate cu strategia companiei de a maximiza beneficiile şi de a creşte eficienţa.

OMV Petrom renunţase, încă din anul 2009, la activitatea de petrochimie de pe platforma de la Arpechim, al cărei unic beneficiar era combinatul Oltchim de la Râmnicu Vâlcea. OMV Petrom a transferat către societatea vâlceană activele fixe aferente activităţii de petrochimie, care includ instalaţia de piroliză, extracţia de aromatice, polietilenă de joasă densitate şi polietilenă de înaltă densitate şi o serie de rezervoare, precum şi terenul aferent cu o suprafaţă de circa 150 de hectare.

Arpechim Pitești a fost construită între 1969 şi 1975 şi are o capacitate de 3,5 milioane de tone Arpechim a fost iniţial proiectată ca parte a unui complex petrochimic; prima instalaţie a fost inaugurată în 1964, iar în 1971 rafinăria a fost integrată cu complexul petrochimic.

Te-ar mai putea interesa și
China îl contrazice pe Trump și spune, din nou, că nu poartă negocieri economice cu SUA
China îl contrazice pe Trump și spune, din nou, că nu poartă negocieri economice cu SUA
China a reafirmat sâmbătă că nu poartă niciun fel de negocieri comerciale cu Statele Unite ale Americii, dezminţind astfel afirmaţiile preşedintelui american Donald Trump publicate vineri,......
ONRC: 33.386 de persoane fizice și juridice au fost înmatriculate în primele trei luni din 2025, în scădere cu 11,41%
ONRC: 33.386 de persoane fizice și juridice au fost înmatriculate în primele trei luni din 2025, în scădere cu 11,41%
Numărul înmatriculărilor de persoane fizice şi juridice a scăzut, în primul trimestru din 2025, cu 11,41%, comparativ ...
Banca Transilvania mută și în asigurări. Nou înființatul BT Broker intră direct în top 10 și devine membru PRBAR, asociația patronală a brokerilor mari
Banca Transilvania mută și în asigurări. Nou înființatul BT Broker intră direct în top 10 și devine membru PRBAR, ...
Banca Transilvania, cel mai mare grup financiar din România, continuă să se dezvolte, inclusiv cu mutări în zona asigurărilor. ...
Peste 250 de locuri pentru formarea cadrelor MAI vor fi scoase la concurs la instituții de învățământ ale MApN și Academiei de Informații
Peste 250 de locuri pentru formarea cadrelor MAI vor fi scoase la concurs la instituții de învățământ ale MApN și ...
Peste 250 de locuri pentru formarea personalului Ministerului Afacerilor Interne vor fi scoase la concurs la instituţii ...