Începe distribuirea sumelor de bani aferente CUPON 3 pentru obligaţiunile emise de BCR – Depozitarul Central
Conform unui comunicat al Depozitarului Central, obligatarii care beneficiază de sumele de bani sunt cei înregistraţi în registrul obligatarilor emitentului, la data de 30 septembrie 2024, scrie Agerpres.
Obligatarii care sunt clienţi ai unui Participant la sistemul de compensare-decontare şi registru al Depozitarului Central îşi pot încasa sumele de bani prin intermediul acestuia.
Pentru obligatarii care nu au cont deschis la un participant al sistemului RoClear, plata se efectuează prin transfer bancar, în baza solicitărilor transmise de aceştia.
Începând cu anul 2015, ca urmare a modificării cadrului de reglementare aplicabil distribuirii dividendelor şi a oricăror alte sume cuvenite deţinătorilor de valori mobiliare, distribuirea dividendelor se efectuează prin intermediul Depozitarului Central şi al participanţilor la sistemul de compensare decontare şi registru.