Începe EURO 2024. Alături de trofeu, echipa câștigătoare poate încasa 28,25 mil. euro
EURO 2024 reuneşte 24 de echipe în şase grupe a câte patru formaţii, între care şi România, care va juca în Grupa E, alături de Belgia, Ucraina şi Slovacia. România va debuta pe 17 iunie, împotriva Ucrainei, la Munchen, iar apoi va mai înfrunta selecţionatele Belgiei, pe 22 iunie la Koln, şi Slovaciei, pe 26 iunie la Frankfurt.
Pentru România este a şasea participare la Campionatul European, după cele din 1984, 1996, 2000, 2008 şi 2016.
România va fi reprezentată la EURO 2024 şi de o brigadă de arbitri, formată din Istvan Kovacs (arbitru de centru), Vasile Marinescu, Ovidiu Artene (arbitri asistenţi) şi Cătălin Popa (arbitru VAR).
Fiecare echipă va disputa trei meciuri în grupă, întâlnind o singură dată fiecare adversar. După aceste meciuri, primele două echipe din fiecare grupă se vor califica în optimile de finală, alături de cele mai bune patru echipe de pe locul trei.
În caz de egalitate între cel puţin două echipe din aceaşi grupă, ele vor fi departajate – în ordine – conform numărului de puncte, golaveraj şi numărul de goluri înscrise în confruntările directe.
Cinci înlocuiri sunt admise de fiecare meci, iar o şasea fiind posibilă în caz de prelungiri la meciurile cu eliminare directă.
UEFA a permis, totodată, selecţionerilor să convoace 26 de jucători în loc de 23, toţi putând figura pe fiecare foaie de meci.
La capitolul premii, UEFA prevede să distribuie 331 de milioane de euro celor 24 de participante, la fel ca pentru ediţia din 2020, începând de la 9,25 milioane de euro pentru prezenţa în grupe până la 28,25 milioane de euro pentru câştigătoarea trofeului, dacă obţine victorii şi în cele trei meciuri din grupă.
Pe lângă suma de 9,25 milioane de euro pentru participare, victoria în faza grupelor este răsplătită cu un milion de euro, iar egalul cu 500.000 de euro. Calificarea în optimi aduce un bonus de 1,5 milioane de euro, iar pasul către sferturi de finală încă 2,5 milioane de euro. Semifinalistele vor primi încă patru milioane de euro. Echipa învinsă în finală încasează cinci milioane de euro, iar campioana va primi opt milioane de euro.
Spania este singura echipă care şi-a păstrat titlul (2008 şi 2012). RFG, victorioasă în 1972, a eşuat în această misiune în 1976, fiind învinsă în finală de Cehoslovacia (2-2, 5-3 la loviturile de departajare). Italia lui Gianluigi Donnarumma, campioana din 2021, va încerca să devină a doua naţiune care îşi păstrează coroana continentală.
Portughezul Cristiano Ronaldo este cel mai bun marcator din istoria Campionatului European, cu 14 goluri marcate începând din 2004, în faţa celor 9 ale lui Platini. Dintre cei mai buni marcatori încă activi, doar francezul Antoine Griezmann (6 goluri), belgianul Romelu Lukaku şi polonezul Robert Lewandowski (5 goluri fiecare) se pot apropia, alături de englezul Harry Kane (4 goluri).
Un alt record pentru Cristiano Ronaldo: cu 25 de meciuri, starul lusitan este jucătorul care a disputate cele mai multe meciuri la EURO, înaintea compatrioţilor săi Joao Moutinho şi Pepe (19), a germanului Bastian Schweinsteiger (18) şi a italienilor Leonardo Bonucci (18), Gianluigi Buffon (17) şi Giorgio Chiellini (17). Ronaldo va putea duce şi mai departe acest record, la turneul din Germania.
De asemenea, CR7 va doborî un alt record, devenind în această vară primul jucător care a participat la şase ediţii ale Campionatului European, devansându-l pe portarul spaniol Iker Casillas (5), fostul său coleg de la Real Madrid.
Deciziile luate de VAR (sistemul video de arbitraj) vor fi explicate în timp real şi mai clar, atât fanilor pe stadioane, cât şi telespectatorilor din faţa televizoarelor, a anunţat Uniunea europeană de fotbal (UEFA).
Echipa gazdă, Germania, nu a reuşit să treacă de faza grupelor la ultimele sale trei turnee finale, dar speră că reînvie spiritul Cupei Mondiale din 2006, pe care a găzduit-o, de asemenea, când echipa pregătită de Jurgen Klinsmann a răsturnat toate calculele şi a ajuns în semifinale.
Nationalmannschaft vizează un al patrulea titlu continental (după cele din 1972, 1980 şi 1996), ceea ce ar reprezenta un record.
Stadioanele puse la dispoziție de Germania
Cea de-a XVII-a ediţie a turneului final al Campionatului European de Fotbal EURO 2024 se derulează în perioada 14 iunie – 14 iulie 2024 în Germania.
Este pentru a treia oară când meciurile Campionatului European se vor disputa pe teritoriul german şi a doua oară în Germania reunificată, deoarece Germania de Vest a găzduit ediţia din 1988, iar patru meciuri din cadrul turneului multinaţional 2020 s-au disputat la München. În schimb, este pentru prima dată când competiţia se desfăşoară în fosta Germanie de Est, la Leipzig, ca oraş gazdă, precum şi pentru prima dată când Germania reunificată serveşte ca naţiune gazdă singură.
Meciurile de la EURO 2024 vor avea loc pe zece stadioane de talie mondială din Germania, de trei ori câştigătoare a trofeului continental. Nouă dintre aceste oraşe au organizat partide şi la Cupa Mondială din 2006. Singura noutate este Düsseldorf, care a organizat, însă, partide la Cupa Mondială din 1974, dar şi la EURO 1988.
Stadioanele pe care se vor desfăşura partidele de la EURO 2024 sunt: Olympiastadion din Berlin, Allianz Arena din München, BVB Stadion (Signal Iduna Park) din Dortmund, Ventins-Arena din Gelsenkirchen, MHPArena din Stuttgart, Volksparkstadion din Hamburg, Merkur Spiel-Arena din Düsseldorf, RheinEnergieStadion din Köln, Deutsche Bank Park din Frankfurt şi Red Bull Arena din Leipzig.
Olympiastadion din Berlin (71.000 de locuri)
15 iunie: Spania – Croaţia (ora 18.00)
21 iunie: Polonia – Austria (ora 18.00)
25 iunie: Ţările de Jos – Austria (ora 18.00)
29 iunie: optimile de finală – 2A versus 2B (ora 18.00)
6 iulie: Sferturi de finală (ora 21.00)
14 iulie: Finală (ora 21.00)
RheinEnergieStadion din Köln (43.000 de locuri)
15 iunie: Ungaria – Elveţia (ora 15.00)
19 iunie: Scoţia – Elveţia (ora 21.00)
22 iunie: Belgia – România (ora 21.00)
25 iunie: Anglia – Slovenia (ora 21.00)
30 iunie: optimile de finală – 1B versus 3A/D/E/F (ora 21.00)
BVB Stadion (Signal Iduna Park) din Dortmund (62.000 de locuri)
15 iunie: Italia – Albania (ora 21.00)
18 iunie: Turcia – Georgia (ora 18.00)
22 iunie: Turcia – Portugalia (ora 18.00)
25 iunie: Franţa – Polonia (ora 18.00)
29 iunie: optimile de finală – 1A versus 2C (ora 21.00)
10 iulie: Semifinală (ora 21.00)
Merkur Spiel-Arena din Düsseldorf (40.000 de locuri)
17 iunie: Austria – Franţa (ora 21.00)
21 iunie: Slovacia – Ucraina (ora 15.00)
24 iunie: Albania – Spania (ora 21.00)
01 iulie: optimile de finală – 2D versus 2E (ora 18.00)
06 iulie: Sferturi de finală (ora 18.00)
Deutsche Bank Park din Frankfurt (47.000 de locuri)
17 iunie: Belgia – Slovacia (ora 18.00)
20 iunie: Danemarca – Anglia (ora 18.00)
23 iunie: Elveţia – Germania (ora 21.00)
26 iunie: Slovacia – România (ora 18.00)
01 iulie: optimile de finală – 1F versus 3A/B/C (ora 21.00)
Ventins-Arena din Gelsenkirchen (50.000 de locuri)
16 iunie: Serbia – Anglia (ora 21.00)
20 iunie: Spania – Italia (ora 21.00)
26 iunie: Georgia – Portugalia (ora 21.00)
30 iunie: optimile de finală – 1C versus 3D/E/F (ora 18.00)
Volksparkstadion din Hamburg (49.000 de locuri)
16 iunie: Polonia – Ţările de Jos (ora 15.00)
19 iunie: Croaţia – Albania (ora 15.00)
22 iunie: Georgia – Cehia (ora 15.00)
26 iunie: Cehia – Turcia (ora 21.00)
5 iulie: Sferturi de finală (ora 21.00)
Red Bull Arena din Leipzig (40.000 de locuri)
18 iunie: Portugalia – Cehia (ora 21.00)
21 iunie: Ţările de Jos – Franţa (ora 21.00)
24 iunie: Croaţia – Italia (ora 21.00)
2 iulie: optimile de finală – 1D versus 2F (ora 21.00)
Allianz Arena din München (66.000 de locuri)
14 iunie: Germania – Scoţia (ora 21.00)
17 iunie: România – Ucraina (ora 15.00)
20 iunie: Slovenia – Serbia (ora 15.00)
25 iunie: Danemarca – Serbia (ora 21.00)
2 iulie: optimile de finală – 1E versus 3A/B/C/D (ora 18.00)
9 iulie: Semifinală (ora 21.00)
MHPArena din Stuttgart (51.000 de locuri)
16 iunie: Slovenia – Danemarca (ora 18.00)
19 iunie: Germania – Ungaria (ora 18.00)
23 iunie: Scoţia – Ungaria (ora 21.00)
26 iunie: Ucraina – Belgia (ora 18.00)
5 iulie: Sferturi de finală (ora 18.00)