Mîine începe înscrierea la grădiniţă a copiilor nou-veniţi
Orarul înscrierilor va fi stabilit de conducerea unităţilor de învăţământ şi va fi afişat, la loc vizibil, în fiecare grădiniţă. Totodată, programul va fi afişat pe site-ul instituţiei, dar şi pe site-urile inspectoratelor şcolare, precizează Ministerul Educaţiei Naţionale, într-un comunicat de presă remis MEDIAFAX.
În cazul în care într-o unitate de învăţământ, numărul cererilor de înscriere este mai mare decât numărul locurilor libere, atunci vor fi aplicate, succesiv, criterii de departajare generale şi criterii de departajare specifice, precizează MEN.
Criteriile generale de departajare sunt următoarele: existenţa unui document care dovedeşte că un copil este orfan de ambii părinţi, existenţa unui act care dovedeşte că este orfan de un singur părinte, un alt membru din familie este înmatriculat în grădiniţa respectivă sau existenţa unui certificat medical care dovedeşte că minorul are un grad de handicap.
Criteriile specifice de departajare sunt elaborate de fiecare unitate de învăţământ preşcolar. Acestea nu pot fi discriminatorii şi nu pot include liste de preînscrieri. Criteriile specifice de departajare vor fi aplicate doar după epuizarea criteriilor generale, scrie Mediafax.
Conducerea unităţilor de învăţământ preşcolar trebuie să afişeze, la vedere, informaţii despre numărul copiilor care pot fi înregistraţi, criteriile generale şi specifice şi numărul de copii înscrişi zilnic, în perioada stabilită, din totalul disponibil. De asemenea, unităţile particulare de învăţământ preşcolar au şi obligaţia de a afişa statutul acestora, adică dacă sunt autorizate să funcţioneze provizoriu sau sunt acreditate de Agenţia pentru Asigurarea Calităţii în Învăţământul Preuniversitar.
Reînscrierea copiilor care frecventează grădiniţa în acest an şcolar şi doresc să o frecventeze şi în anul de învăţământ 2018-2019 a început pe 7 mai.