Începe Loteria fiscală: Guvernul începe din iulie proiectul, cu extrageri lunare. Bugetul pentru acest an este de 10 mil. lei

Economica.net
21 01. 2015
bon_fiscal_56787654_74529000

Loteria va fi organizată lunar, în prima duminică după data de 15 a fiecărei luni, pentru luna anterioară, dar va putea fi organizată şi ocazional, după minimum 15 zile de la sfârşitul intervalului calendaristic participant la Loterie, şi va consta în extragerea aleatorie de numere, respectiv un număr cuprins în intervalul dintre 1 şi 999 inclusiv, reprezentând valoarea totală a bonului fiscal fără subdiviziunile leului, inclusiv taxa pe valoarea adăugată, şi o dată calendaristică reprezentând ziua emiterii bonului fiscal, aferentă lunii sau intervalului calendaristic, după caz, pentru care este organizată Loteria, în vederea acordării de premii în bani, relevă proiectul obţinut de MEDIAFAX.

Extragerile vor fi organizate de Loteria Română şi sunt publice, iar prima extragere lunară va fi în luna iulie 2015, fiind văzută de Guvern ca măsură pentru combaterea evaziunii fiscale şi reducerea economiei subterane.

La extragerile lunare vor participa bonurile fiscale emise în luna calendaristică anterioară organizării extragerii, iar la extragerile ocazionale participă bonurile fiscale emise în intervalul calendaristic anterior organizării extragerii, stabilit prin ordin al ministrului Finanţelor.

„Un bon fiscal este considerat câştigător dacă îndeplineşte cumulativ următoarele condiţii: a) a fost emis de un aparat de marcat electronic fiscal care funcţionează în conformitate cu OU 28/1999, sunt lizibile toate informaţiile obligatorii, aşa cum sunt prevăzute de OU 28/1999, are valoarea totală fără subdiviziunile leului, exprimată în monedă naţională, egală cu valoarea extrasă, a fost emis în ziua extrasă, nu are menţionat, cu ajutorul aparatului de marcat electronic fiscal, niciun cod de înregistrare fiscală al cumpărătorului şi a fost emis pentru vânzarea de bunuri şi/sau prestări de servicii către persoane fizice”, se arată în document.

Premiile vor fi revendicate prin depunerea bonului fiscal câştigător, în original, la orice unitate teritorială a Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF), alături de copia actului de identitate sau a paşaportului titularului bonului şi de o declaraţie al cărei model va fi aprobat prin ordin al ministrului Finanţelor, până la 30 aprilie 2015. Revendicarea va fi posibilă în termen de maximum 30 de zile de la data extragerii, acest termen reprezentând termenul de decădere din dreptul de a revendica premiul. Citeşte mai mult pe MEDIAFAX