Începe noua goană după petrol și gaze: după zece ani, România a scos la licitaţie 28 de perimetre, dintre care șase în Marea Neagră

Agenția Națională pentru Resurse Minerale, ANRM, a publicat în Monitorul Oficial a publicat în Monitorul Oficial lista celor 28 de perimetre care sunt scoase la concesiune pentru explorarea/exploatarea resurselor de petrol și gaze. 
Mihai Nicuţ - mie, 24 iul. 2019, 08:33
Începe noua goană după petrol și gaze: după zece ani, România a scos la licitaţie 28 de perimetre, dintre care șase în Marea Neagră

Căutătorii de petrol şi gaze vor putea licita pentru cele 22 de perimetre onshore şi 6 offshore scoase la licitație în cadrul rundei XI, la zece ani de când statul roman a organizat precedenta licitație. Dintre cele 28 de perimetre, 22 sunt pe uscat, iar restul în Marea Neagră.

Perimetrele scoase la licitație au perimetre cuprinse între 700 și aproape 1.100 de kilometri pătrați. Puteți găsi lista lor în Monitorul Oficial nr. 609, din 24 iulie 2019,unde a fost publicat „Ordinul preşedintelui Agenţiei Naţionale pentru Resurse Minerale (ANRM) privind „stabilirea listei perimetrelor pentru executarea operaţiunilor petroliere de explorare, dezvoltare şi exploatare, oferite spre concesiune prin apel public de ofertă – Runda a XI-a/2019”

Potrivit ordinului, persoanele juridice române sau străine interesate vor depune oferte până la ora 15.00 a celei de-a 120-a zile lucrătoare, care începe din ziua lucrătoare imediat următoare datei publicării anunţului privind organizarea rundei în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

Negocierea acordurilor petroliere începe în termen de 15 zile de la data notificării câştigătorului ofertei, dacă nu au fost formulate contestaţii.

ANRM va transmite astăzi Ministerului Afacerilor Externe (MAE) ordinul publicat în Monitor, iar MAE va transmite actul normativ la Bruxelles, pentru a fi publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

Runda XI este aşteptată de mai multă vreme, în condiţiile în care, de zece ani, România nu a mai scos la licitaţie perimetre pentru explorarea de petrol şi gaze.

Te-ar mai putea interesa și
Află cum poţi avea acces gratuit la toate posturile tv HBO şi Cinemax până pe 5 ianuarie 2025
Află cum poţi avea acces gratuit la toate posturile tv HBO şi Cinemax până pe 5 ianuarie 2025
Pentru că urmează o perioadă cu multe zile libere, unele în care ne vom putea permite luxul de a ne relaxa, de a petrece mai mult timp aşa cum ne place, vin către voi cu o opţiune demnă de......
Companiile din energie vor trebui să plătească o cauțiune dacă cer suspendarea unei amenzi în instanță
Companiile din energie vor trebui să plătească o cauțiune dacă cer suspendarea unei amenzi în instanță
Amenzile acordate de Autoritatea de Reglementare în domeniul Energiei se vor plăti chiar dacă se vor ataca ulterior, iar ...
Mega Image a investit anul trecut 8,8 milioane de lei în panouri fotovoltaice
Mega Image a investit anul trecut 8,8 milioane de lei în panouri fotovoltaice
Retailerul alimentar Mega Image, parte a grupului olandezo-belgian Ahold Delhaize, a continuat anul trecut investițiile ...
Nicuşor Dan: Consiliul General – acord pentru modernizarea sistemului de iluminat în şapte zone din oraş
Nicuşor Dan: Consiliul General – acord pentru modernizarea sistemului de iluminat în şapte zone din oraş
Consiliul General al Municipiului Bucureşti (CGMB) şi-a dat acordul pentru proiectul privind modernizarea şi eficientizarea ...