Începe sau nu suspendarea lui Băsescu?

Economica.net
21 11. 2011

Liderii USL vor avea astăzi pe masă un raport al juriştilor din partidele membre ale Uniunii despre posibilitatea declanşării procedurilor de suspendare.

Preşedinţii PSD, PNL şi PC au făcut anunţul săptămâna trecută după ce Traian Băsescu a declarat că, în ciuda deciziei pe care o va lua CCR, ca urmare a sesizării Opoziţiei, pensiile şi salariile rămân îngheţate pentru că nu sunt bani.

Preşedintele de onoare al PSD, Ion Iliescu, a avertizat însă că principala problemă a opoziţiei o reprezintă lipsa majorităţii parlamentare necesare pentru suspendare şi că anunţul liderilor USL este mai degrabă un pas tactic.

„Sunt acţiuni strategice şi tactice. Eu cred că acum este un pas tactic, pentru că practic nu prea există majoritatea parlamentară necesară pentru a realiza aşa ceva.(…) Este un act politic, pentru a trage un semnal în legătură cu respectarea locului şi rolului care îi revine preşedintelui în cadrul societăţii româneşti”, a precizat Ion Iliescu.

Preşedintele PSD, Victor Ponta, a vorbit şi el duminică, la Pro TV, despre „un semnal foarte clar” pe care USL vrea să-l transmită şefului statului.

Ponta a arătat că se doreşte să se dea „un semnal că un preşedinte al României nu mai poate fi iresponsabil”.

„Un semnal foarte clar şi, dacă domnul Băsescu nu-l înţelege şi nu-l recepţionează, nu vom ezita absolut deloc să introducem o acţiune de suspendare a domniei sale. Un preşedinte nu are voie să spună ce-i vine lui la gură sau prin cap în acel moment. Este o dovadă de iresponsabilitate. Un preşedinte al României, când face o declaraţie publică, trebuie să înţeleagă care e mesajul. Dacă el transmite populaţiei: dom’le, Curtea Constituţională sau instanţele spun ceva, eu nu le respect, ce va înţelege orice cetăţean? Că nici el nu trebuie să respecte nicio decizie a instanţei. Asta înseamnă un stat anarchic. Nu poţi să fii preşedinte dacă eşti iresponsabil”, a menţionat Victor Ponta.

Secretarul general al PSD, Liviu Dragnea, a dat în schimb asigurări că suspendarea preşedintelui Traian Băsescu este „o decizie extrem de importantă” care va fi „discutată serios” în şedinţa USL.

„Este un subiect destul de important şi o decizie extrem de importantă. Luni, în USL, va fi o discuţie serioasă pe subiectul acesta. Nu am apucat să vorbesc cu domnul Ponta sau Antonescu acest subiect (…). Este un subiect ce urmează a fi discutat serios”, a spus Liviu Dragnea.

În paralel, vicepreşedintele PSD Titus Corlăţean a declarat că USL are discuţii pentru întrunirea majorităţii parlamentare care să ducă la realizarea demersului suspendării lui Traian Băsescu, „în toate orizonturile politice”.

„Faptul că astăzi suntem mai puţini nu trebuie să mă împiedice să spun foarte clar că atunci când Constituţia este încălcată, este încălcată şi că o astfel de faptă se sancţionează cu suspendare şi demitere, este obligaţia mea ca partid de opoziţie şi ca opoziţie să spun acest lucru. Lucrăm la o majoritate care să permită această operaţiune a suspendării, în toate orizonturile politice”, a declarat Corlăţean.