Începerea lucrărilor la centura municipiului Târgu-Jiu depinde de procesul de expropriere

Data de începere efectivă a lucrărilor la centura ocolitoare a municipiului Târgu-Jiu nu poate fi comunicată deocamdată de autorităţile locale dat fiind că momentan se derulează procesul de expropriere a persoanelor din zona unde vor avea loc, a declarat miercuri viceprimarul oraşului, Aurel Popescu.
Economica.net - mie, 05 mart. 2014, 21:23
Începerea lucrărilor la centura municipiului Târgu-Jiu depinde de procesul de expropriere

Potrivit acestuia, până în prezent a fost stabilită societatea care se va ocupa de exproprieri, fiind deja demarate discuţiile cu o parte dintre persoanele care urmează să fie despăgubite. Viceprimarul s-a declarat optimist în privinţa demarării lucrărilor la centură, apreciind că în perioada următoare vor fi făcuţi paşii necesari în acest sens.

‘Am primit o adresă de la cei care se ocupă de centura ocolitoare, suntem convinşi că în perioada următoare se vor face paşi pentru demararea lucrărilor, îi aşteptăm la negocieri. S-a stabilit şi societatea care se va ocupa de exproprieri, nu ştim exact câţi cetăţeni vor fi expropriaţi. E posibil să fie anumite porţiuni de teren de la suprafeţele pe care le deţin, e posibil să fie şi nevoie să se demoleze case, vom vedea’, a spus Aurel Popescu.

Centura Târgu-Jiu va fi realizată de firma italiană Collini Lavori SpA, ai cărei reprezentanţi au oferit la licitaţie 35 de milioane de euro, aproape jumătate faţă de preţul estimat de autorităţi, şi are termen de finalizare în termen de doi ani. Varianta ocolitoare are o lungime de 20 de kilometri şi este compusă din doua tronsoane – varianta est care asigură legăturile pe partea de est între Filiaşi (DN66), Râmnicu Vâlcea (DN67) şi Petroşani (DN 66) şi are o lungime de 14.909 de metri şi varianta vest care asigură legăturile pe partea de vest între Filiaşi (DN66), Drobeta Turnu Severin (DN67) şi Băile Herculane (DN67D) şi are o lungime de 5.078 de metri.

Valoarea contractului este de 151.211.642 de lei (fără TVA) din care 85% sunt fonduri europene nerambursabile, restul de 15% fiind asigurate de Guvern.

 

Te-ar mai putea interesa și
Compania de optică Lensa a atras doi noi investitori în acționariatul său, OH Holding Limited și ATM Ventures
Compania de optică Lensa a atras doi noi investitori în acționariatul său, OH Holding Limited și ATM Ventures
Lensa, liderul pieței de optică din România, marchează un moment-cheie în evoluția sa prin atragerea în acționariat a două grupuri cu reputație internațională: OH Holding Limited,......
Romgaz a început instalarea unei sonde noi la zăcământul de gaze naturale Caragele din județul Buzău
Romgaz a început instalarea unei sonde noi la zăcământul de gaze naturale Caragele din județul Buzău
Societatea Națională Romgaz a anunțat astăzi că în primele zile ale lunii iunie a început lucrările de foraj ale ...
Planul Comisiei Europene de interzicere a importurilor de petrol și gaze naturale din Rusia merge mai departe, în ciuda opoziției îndârjite a Slovaciei și Ungariei
Planul Comisiei Europene de interzicere a importurilor de petrol și gaze naturale din Rusia merge mai departe, în ciuda ...
Ungaria şi Slovacia s-au opus luni planului Uniunii Europene de a interzice importurile de gaze naturale din Rusia, dar ...
Producția de cărbune a României a scăzut cu 0,7% în primele patru luni ale anului. Importurile au fost mai mici cu 50,3% în această perioadă
Producția de cărbune a României a scăzut cu 0,7% în primele patru luni ale anului. Importurile au fost mai mici cu 50,3% ...
Producţia de cărbune a României s-a cifrat în primele patru luni din 2025 la 629.600 de tone echivalent petrol (tep), ...