Început bun de an pentru comerțul agroalimentar al UE. Excedentul comercial din luna ianuarie a ajuns la 5 miliarde de euro

Comerţul agroalimentar al UE a înregistrat o evoluţie pozitivă în luna ianuarie 2024, când excedentul comercial a ajuns la cinci miliarde de euro, în creştere cu 27% comparativ cu luna ianuarie 2023, conform datelor publicate joi de Comisia Europeană, transmite Agerpres.
AGERPRES - joi, 25 apr. 2024, 20:26
Început bun de an pentru comerțul agroalimentar al UE. Excedentul comercial din luna ianuarie a ajuns la 5 miliarde de euro

Exporturile de produse agroalimentare ale UE au ajuns la 18,4 miliarde de euro, ceea ce înseamnă o creştere de 2% faţă de ianuarie 2023. Regatul Unit a rămas prima destinaţie a exporturilor UE, reprezentând 2% din exporturi, cu o creştere de 8% ca valoare faţă de ianuarie 2023. Exporturile către Statele Unite au crescut, de asemenea, cu 9%.

Au fost înregistrate creşteri semnificative ale exporturilor de măsline şi ulei de măsline (+ 146%), de preparate alimentare mixte (+10%) şi de zahăr şi izoglucoză (+ 152% ca volum). În schimb, au scăzut exporturile de uleiuri vegetale (minus 43%) şi de produse lactate (minus 7%). Exporturile către China au scăzut cu 11%, în principal din cauza preţurilor reduse ale anumitor produse, precum preparatele pe bază de cereale şi carnea de porc.

Importurile agroalimentare în UE au crescut cu 10%, ajungând la 13,4 miliarde euro faţă de decembrie 2023, dar au rămas cu 5% sub nivelurile din ianuarie 2023. Brazilia şi Ucraina au fost principalele surse de import. Importurile din Coasta de Fildeş au crescut cu 83%, în principal din cauza creşterii importurilor de produse din cacao. A fost observată o creştere a importurilor în cazul măslinelor şi al uleiului de măsline (+ 168%), în timp ce scăderi s-au înregistrat în cazul cerealelor (minus 34%), al seminţelor oleaginoase şi al culturilor proteice (minus 14%) şi al uleiurilor vegetale (minus 25%).

Această dinamică comercială reflectă schimbările actuale ale pieţei şi evoluţia relaţiilor comerciale din cadrul sectorului agroalimentar al UE.

În 2023, exporturile agroalimentare ale UE au atins un nivel record de 228,6 miliarde de euro, în timp ce importurile s-au cifrat la 158,6 miliarde de euro, rezultatul fiind un excedent total de 70,1 miliarde de euro, reprezentând o creştere de 22%, sau 12,8 miliarde de euro, comparativ cu situaţia din 2022.

Te-ar mai putea interesa și
Ucraina a pierdut peste 40% din teritoriul controlat în regiunea rusă Kursk, după contraatacul forțelor ruse
Ucraina a pierdut peste 40% din teritoriul controlat în regiunea rusă Kursk, după contraatacul forțelor ruse
Ucraina a pierdut peste 40% din teritoriul din regiunea rusă Kursk pe care l-a cucerit în urma unei ofensive surpriză în luna august, după ce forţele ruse au organizat mai multe valuri de......
Alianţa pentru Agricultură şi Cooperare solicită autorităților române să blocheze semnarea acordului comercial între Uniunea Europeană și Mercosur
Alianţa pentru Agricultură şi Cooperare solicită autorităților române să blocheze semnarea acordului comercial între ...
Alianţa pentru Agricultură şi Cooperare (AAC) solicită autorităţilor române blocarea semnării tratatului comercial ...
Agricultorii polonezi au blocat un punct de trecere a frontierei de la granița cu Ucraina, pentru a protesta împotriva semnării acordului comercial dintre UE și Mercosur
Agricultorii polonezi au blocat un punct de trecere a frontierei de la granița cu Ucraina, pentru a protesta împotriva ...
Fermierii polonezi au blocat sâmbătă un important punct de trecere a frontierei cu Ucraina pentru a protesta împotriva ...
Investițiile străine directe în Bulgaria au scăzut cu peste 63% în primele nouă luni din 2024
Investițiile străine directe în Bulgaria au scăzut cu peste 63% în primele nouă luni din 2024
Investiţiile străine directe (FDI) în Bulgaria au înregistrat în primele nouă luni din 2024 un flux pozitiv net de ...