Încetinirea vânzărilor în SUA şi China a dus la scăderea profitului Ford cu 37% în T3

Economica.net
25 10. 2018
ford_768544857_19530100

În perioada iulie-septembrie 2018, profitul s-a situat la 991 de milioane de dolari, sau 0,25 dolari per titlu, în timp ce veniturile au urcat cu 3%, la 37,67 miliarde de dolari. Excluzând elementele excepţionale, profitul a fost de 0,29 dolari pe acţiuni, în linie cu estimările analiştilor.

Directorul financiar Officer Bob Shanks a reafirmat obiectivul companiei de a înregistra un profit ajustat de 1,30-1,50 dolari per titlu, şi a avertizat că tarifele vamale costă Ford aproximativ un miliard de dolari.

Acţiunile Ford au urcat cu 5%, la 8,59 dolari.

De asemenea, Ford a avertizat că nu-şi va îndeplini precedentul obiectiv anunţat de a obţine o marjă de profit de 8% până în 2020, din cauza costurilor mai ridicate şi a deteriorării afacerilor sale din Europa şi China.

Pe piaţa chineză, vânzările Ford au scăzut cu 43% în septembrie şi cu 30% în primele nouă luni din acest an, în timp ce pierderile companiei s-ai situat la 378 de milioane de dolari în trimestrul trei din 2018.

Luna aceasta, Ford a confirmat planurile privind reorganizarea forţei sale de muncă la nivel global, îmbunătăţirea operaţiunilor sale de afaceri şi crearea unei companii mult mai eficiente, care va avea mai puţini angajaţi, în special la birouri.

Ford, cel mai mare angajator din domeniul auto din America, are peste 85.000 de angajaţi în SUA şi 201.000 pe plan global global. Grupul american nu a specificat cât de multe locuri de muncă vor fi afectate.

„Trebuie să analizăm cu atenţie toate datele înainte de a anunţa cifrele oficiale. Vrem să reorganizăm forţa noastră de muncă la nivel global – în America de Nord, Europa, Asia şi America de Sud”, a afirmat Mark Truby, vicepreşedinte şi şeful departamentului de comunicaţii globale la Ford.

Compania cu o vechime de 115 ani vrea să permită directorilor să-şi asume responsabilităţi mai mari şi să aibă o autonomie mai extinsă. „În timp, vom avea mai puţini avocaţi, în ultimă instanţă mai puţini angajaţi la birouri. Obiectivul este de a a reorganiza compania. Este un proces în derulare şi va duce la scăderea numărului de angajaţi”, a adăugat Truby.

Acesta estimează că procesul de reorganizare se va finaliza în trimestrul doi din 2019.

Concedierile fac parte dintr-un plan mai amplu anunţat de directorul general al Ford, Jim Hackett, ce vizează reducerea costurilor şi îmbunătăţirea eficienţei.

Analiştii de la Morgan Stanley au speculat că Ford ar putea renunţa pe plan global la 20.000 de angajaţi

Ford pierde bani în Europa, Asia şi America de Sud, singurele operaţiuni profitabile fiind cele din America de Nord, datorită în principal succesului camionetelor F-Series.

Anul acesta, acţiunile Ford au scăzut la Bursa de la New York cu 27% iar ratingul companiei este cu o treaptă deasupra nivelului „junk” (nerecomandat pentru investiţii).

Luna aceasta, Ford a anunţat că intenţionează să oprească, din mai 2019, fabricarea maşinilor sale compact Focus în Argentina, în încercarea de a-şi reduce pierderile la operaţiunile din America de Sud. Compania va continua să producă camionetele Ranger la uzina sa din Pacheco (Argentina), care are aproximativ 3.440 de angajaţi.

Odată unul din cele mai populare modele Ford, Focus nu va mai fi produs după 2019 în America, deşi producţia ar urma să continue în China şi Europa, unde au fost lansate versiuni restilizate.

Ford a precizat că o marte a clienţilor săi din America de Sud, ca şi cei din America de Nord, preferă SUV-urile şi crossover-urile în locul automobilelor de pasageri tradiţionale, cum este Focus.

În aprilie, Ford a anunţat accelerarea planului de reducere a costurilor şi de majorare a marjelor de profit, care include renunţarea la modelele sedan tradiţionale din America de Nord, care nu mai sunt populare în rândul clienţilor.

Grupul american intenţionează acum ca, până în 2022, să-şi reducă costurile cu 25,5 miliarde de dolari, faţă de reduceri de 14 miliarde de dolari anunţate în toamnă.

Ford Motor are aproximativ 200.000 de angajaţi şi 67 de fabrici în întreaga lume. Al doilea mare producător auto din SUA, Ford, este prezent şi pe piaţa din România.