Închirierea navelor de transport de gaze naturale lichefiate pe ruta SUA Europa a ajuns să se facă la tarife negative

Pentru prima dată în istorie, costurile pentru a transporta o încărcătură de gaze naturale lichefiate din SUA spre Europa au coborât marţi sub pragul zero, o inversare dramatică de situaţie, care scoate în evidenţă aglomeraţia de nave din Oceanul Atlantic ce fac acest lucru, transmite Bloomberg, citată de Agerpres.
AGERPRES - mar, 08 feb. 2022, 17:54
Închirierea navelor de transport de gaze naturale lichefiate pe ruta SUA Europa a ajuns să se facă la tarife negative

Tarifele spot pentru transportul de GNL în Atlantic au coborât marţi până la minus 750 de dolari pentru o zi, de la 273.000 de dolari pentru o zi la începutul lunii decembrie, susţine firma Spark Commodities, care urmăreşte evoluţia tarifelor pentru transportul de GNL. Este pentru prima dată când aceste tarife au coborât în teritoriul negativ, ceea ce înseamnă că, teoretic, proprietarii navelor sunt cei care îi plătesc pe navlositori să le utilizeze navele.

Luna trecută, livrările de gaze lichefiate în Europa au atins un nivel record, pe măsură ce traderii au redirecţionat cargourile dinspre Asia spre continentul european în ideea de a profita de preţurile spot atractive. Această modificare dramatică a direcţiei comerţului cu gaze lichefiate înseamnă că acum sunt mult prea multe cargouri încărcate cu GNL în bazinul Atlantic.

„Dacă navele tale se îndreaptă spre Europa în loc de Asia, atunci călătoria se efectuează mult mai rapid, iar navele se întorc mai curând şi sunt gata de o nouă călătorie. Aceasta creează mai multă disponibilitate în sistem. Pur şi simplu nu sunt suficiente cereri pentru a utiliza la maxim aceste nave”, susţine Tim Mendelssohn, director la firma Spark Commodities.

Însă, creşterea livrărilor de GNL spre Europa a lăsat mai puţine nave disponibile în Asia, astfel că tarifele pentru transportul de gaze lichefiate în bazinul Pacificului au ajuns marţi la 16.250 de dolari pentru o zi, potrivit Spark Commodities.

Te-ar mai putea interesa și
Șefa diplomației europene, Kaja Kallas, laudă gestul lui Trump de a trimite mai multe arme Ucrainei, dar cere împărțirea poverii financiare. Președintele SUA a spus că armele le vor plăti europenii
Șefa diplomației europene, Kaja Kallas, laudă gestul lui Trump de a trimite mai multe arme Ucrainei, dar cere împărțirea ...
Şefa diplomaţiei europene Kaja Kallas a făcut apel marţi la SUA "să împartă povara" noului plan de înarmare a Ucrainei, anunţat luni de către preşedintele american Donald Trump, a cărui......
Bursa de la București a închis în creștere ședința de tranzacționare de marți
Bursa de la București a închis în creștere ședința de tranzacționare de marți
Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a închis în creştere şedinţa de tranzacţionare de marţi, cu o valoare a tranzacţiilor ...
Prim-ministrul ucrainean Denis Şmîgal și-a prezentat demisia în fața Parlamentului
Prim-ministrul ucrainean Denis Şmîgal și-a prezentat demisia în fața Parlamentului
Premierul ucrainean Denis Şmîgal şi-a prezentat marţi demisia în Parlamentul ţării (Rada Supremă), la o zi după ...
Ministrul Muncii Petre Manole a început alergatul după beneficiarii certificatelor de handicap. „România are nişte boli care nu ar trebui să fie un motiv de certificat de handicap. Există fraudă în sistem”
Ministrul Muncii Petre Manole a început alergatul după beneficiarii certificatelor de handicap. „România are nişte ...
Ministerul Muncii şi Ministerul Sănătăţii lucrează la gestionarea listei criteriilor pentru acordarea certificatelor ...