Incident la metrou în această dimineaţă. Circulaţia a fost îngreunată pe magistralele 1 şi 3
„Joi, la ora 07:47, la intrarea în staţia Obor, s-a produs o defecţiune la un tren de metrou ce mergea spre Ştefan cel Mare, iar pe tronsonul respectiv s-a circulat în sistem pendulă. Călătorii din trenul defect au fost debarcaţi la peron. Acesta a fost cuplat la un alt tren şi retras din circulaţie. De asemenea, au fost debarcaţi şi călătorii din trenul de ajutor, iar la staţia Obor s-a creat aglomeraţie”, se arată în comunicatul emis de Metrorex.
Trenurile de metrou au circulat cu dificultate pe magistralele 1 şi 3 din cauza incidentului produs la staţia Obor.
Circulaţia se desfăşoară normal începând cu ora 08:30, informează Metrorex.