Incompetenţă sau schimbare de strategie la Ministerul Energiei? Şi forma actualizată a strategiei energetice dă în cap regenerabilelor

21 03. 2019
anton_cinci_12685100

Ministerul Energiei, instituţia care se ocupă de politica energeticăa României, a publicat o nouă formă a strategiei energetice, denumită „Strategia energetică a României 2019-2030, cu perspectiva anului 2050”. Este în dezbatere publică, iar noutatea faţă de forma anterioară a strategiei, lansată în toamnă, este lărgirea orizontului, până în anul 2050.

Interesant este că, fie tot din greşeală, fie dintr-o schimbare a opticii guvernamentale, şi în această formă revizuită a strategiei, pentru care există şi un raport de mediu, Ministerul Energiei pune frână energiei regenerabile.

Iată ce scrie la capitolul „Energie eoliană şi solară”

„Faţă de totalul capacităţilor instalate în anul 2018 pentru producţia de energie electrică, la nivelul anului 2030 se va înregistra o creştere a capacităţilor eoliene până la o putere de 3.300 MW şi a celor fotovoltaice de până la 2.250 MW.

Corespunzător acestor capacităţi instalate, în anul 2030, energia medie anuală furnizată în sistemul energetic naţional din surse eoliene va fi de cca. 8,4 TWh iar cea din surse fotovoltaice de cca. 2,1 TWh/an.

În anul 2030, din puterea totală instalată a sistemelor fotovoltaice, 750 MW vor fi realizate sub forma unor capacităţi distribuite deţinute de prosumator de energie”.

Greşeală sau schimbare de optică?

Dacă este o greşeală, este a doua oară când se întâmplă. Şi este vorba despre aceeaşi greşeală.

În data de 6 noiembrie, Ministerul punea în dezbatere publică forma finală a Strategiei. Acolo scria acelaşi lucru: „Faţă de totalul capacităţilor instalate în anul 2018 pentru producţia de energie electrică, la nivelul anului 2030 se va înregistra o creştere a capacităţilor eoliene până la o putere de 3.300 MW şi a celor fotovoltaice de până la 2.250 MW”.

În septembrie însă, atunci când Ministerul a prezentat primul draft al strategiei, erau alte cifre, care arătau un avans mai consistent al regenerabilelor în deceniul următor. „Faţă de totalul capacităţilor instalate în anul 2018 pentru producţia de energie electrică, la nivelul anului 2030 se va înregistra o creştere a capacităţilor eoliene până la o putere de 4.300 MW şi a celor fotovoltaice de până la 3.100 MW, scria în draft.

Problema este că, la finalul anului 2017 erau instalate capacităţi de 5.000 de MW, din care 3.105 MW eoliene şi 1.360 MW fotovoltaice. Aşadar, în forma din 9 noiembrie, reluată şi acum, strategii de la Bucureşti estimează că, în următorii 12 ani vor fi instalaţi, net, doar 200 MW în eolian şi 890 în fotovoltaic.

După ce am publicat, în noiembrie, un text despre această situaţie, Ministerul Energiei a transmis un punct de vedere în care a spus că s-a strecurat o eroare şi că cifrele reale sunt cele din varianta iniţială din septembrie. Puteţi citi textul aici:

Ministerul Energiei: regenerabilele au fost reduse în strategia energetică din „eroare”, estimarea este tot de 4.300 MW eolieni şi 3.100 MW fotovoltaici până în 2030

După cum se vede, dacă este vorba despre o eroare, ea persistă pentru că şi în varianta finală a strategiei, extinsă până în 2050, sunt aceleaşi cifre, la acest capitol, cu un avans timid al regenerabilelor. Însă nici la capitolul considerat la acea vreme corect de Minister nu s-a schimbat nimic. Iată paragraful:

“În domeniul eolian, în anul 2030 vor fi prezente în sistem capacităţi cu o putere instalată totală de cca. 4.300 MW ce vor asigura o producţie de cca. 11 TWh. Noile parcuri eoliene vor fi realizate în interiorul zonelor de dezvoltare energetică ce vor fi declarate.

Capacităţile fotovoltaice urmează a fi dezvoltate atât sub forma unor parcuri solare de capacitate medie, realizate pe terenuri degradate sau slab productive,  cât şi sub forma unor capacitaţi mici dispersate realizate de către consumatorii de energie care pot să facă tranziţia către prosumator. Până în anul 2030, sistemele fotovoltaice vor atinge o putere totală instalată de cca. 3.100 MWp (o producţie de cca. 5 TWh/an)”

Puteţi vedea, ataşat, Strategia energetică a României 2019-2030, cu perspectiva anului 2050