Pierderile raportate doar în 2019, ca urmare a consemnării la sol a avioanelor, au ajuns la 14,5 miliarde de dolari, spune într-o analiză Claudiu Cazacu, consultant de strategie în cadrul XTB România. Compensațiile ulterioare, amplificate de interdicția de zbor pentru o perioadă de 20 de luni, amânarea și pierderea unor comenzi sunt estimate la alte peste 15 miliarde de dolari.
Boeing a înregistrat pierderi financiare în fiecare an, începând din 2019, fiind întrerupte, astfel, peste două decenii de profitabilitate. Alte «turbulențe» pe drumul spre refacerea fluxurilor pozitive de numerar au fost întâmpinate după descoperirea unor piese cu defecte ale unui furnizor, în primăvara lui 2023. Și acest lucru a dus la amânarea unor livrări. În același timp, în toamnă, un furnizor de motoare atât pentru Boieng, cât și pentru Airbus a anunțat că a descoperit documentații false care au acoperit piese contrafăcute ale unui comerciant, ceea a impus verificări suplimentare pentru un număr mare de aeronave. Această știre a fost, iarăși, una care a generat îngrijorare în industrie și în rândul pasagerilor.
Verificările recente ale avioanelor Boeing, efectuate de United Airlines, arată că au fost identificate probleme tehnice, cum ar fi șuruburile slăbite. Totuși, sub presiunea pierderilor înregistrate pe măsură ce avioanele rămân la sol, unele companii au anunțat că vor încheia testele în câteva zile, altele în două săptămâni. CEO-ul Boeing a recunoscut vina companiei, cu lacrimi în ochi, și a promis că va acționa pentru remediere. Riscurile pentru companie sunt amplificate și de povara „grea” a unei datorii de 52 de miliarde de dolari, potrivit celui mai recent raport financiar trimestrial al firmei, cu o capitalizare de 137,8 miliarde de dolari.
Noi raportări vor fi emise în data de 31 ianuarie, cele mai așteptate date fiind cele despre despre estimările de livrări în trimestrele următoare.
Orice prelungire a termenelor de livrare se traduce, de fapt, în pierderi adăugate celor peste 21 de miliarde de dolari pierdute de Boeing în ultimii 3 ani și măresc presiunea pe capital. E mai probabilă utilizarea suplimentară a datoriei, iar costul dobânzilor ridicate să prelungească drumul spre revenirea pe profit.
Dacă incidentul recent cu avionul Boeing s-ar fi petrecut la o altitudine mai ridicată și ar fi produs victime, s-ar fi generat o „undă de șoc” mult mai puternică în piață. Companiile aeriene știu faptul că pentru pasageri confortul înseamnă, de fapt, siguranță. Acest criteriu influențează clienții să zboare cu un model sau altul de aeronavă, iar companiile sunt atente la acest aspect. În aceste condiții, incidentul ar putea să aibă efecte în timp și să reducă puterea de negociere a Boeing în privința prețurilor. Vestea este una neplăcută pe măsură ce costurile tind să crească, iar contractele setează prețuri pe termen lung.
Bursele au intuit riscurile directe și indirecte și au răspuns puternic. Investitorii au simțit „golul de aer” în propriile portofolii: acțiunile Boeing au scăzut cu 8% în prima sesiune de după episodul desprinderii unei bucăți din fuzelaj, adâncind astfel scăderea de la începutul anului la 12,6%.
Necazurile companiei americane au fost văzute drept un avantaj relativ pentru competitorul său european. Acțiunile Airbus au crescut cu 2,5% luni, iar miercuri, la închidere, acestea înregistrau un avans de 3% față de începutul anului. Deși nu trece printr-o amenințare existențială, Boeing e supus la provocări importante și are nevoie să recâștige încrederea clienților și investitorilor, un proces de durată. Pentru o vreme, abordarea mai prudentă a Airbus transformă compania europeană într-un câștigător.
Grupul XTB este un furnizor internațional de produse, servicii și soluții tehnologice de tranzacționare și investiții. Entitățile Grupului XTB sunt supravegheate de cele mai mari autorități de reglementare din lume, inclusiv FCA, CySEC și KNF. De peste 18 ani, XTB Group a oferit investitorilor de retail acces imediat la sute de piețe din întreaga lume. XTB este o companie fintech bazată pe încredere, tehnologie și suport. Din 2004, Grupul XTB și-a extins activitatea, care acoperă acum 13 piețe majore din Europa, America Latină și Asia, câștigând încrederea a peste 847.000 de clienți. Folosind propriile platforme premiate xStation și xStation Mobile, entitățile XTB Group oferă acces la peste 6.000 de instrumente financiare, inclusiv acțiuni reale, ETF-uri și CFD-uri pentru Forex, indici, mărfuri, acțiuni, ETF-uri și criptomonede. Prin X-Open Hub, XTB oferă tehnologie de vârf instituțiilor financiare din întreaga lume.
Orice opinii, cercetări, analize, preţuri sau alte informaţii oferite cu titlul de comentarii generale de piaţă nu reprezintă sfaturi de investiţii. XTB nu este răspunzător pentru orice pierdere sau pagubă incluzând şi fără limitare la, orice pierdere sau câştig care poate lua naştere direct sau indirect din utilizarea sau bazarea pe astfel de informaţii. Vă aducem la cunoştinţă că informaţiile sau cercetările bazate pe date istorice nu garantează viitoare performanţe sau rezultate. 78% din conturile investitorilor de retail pierd bani atunci când tranzacționează CFD-uri cu acest furnizor. Ar trebui să luați în considerare dacă vă puteți permite să vă asumați riscul ridicat de a vă pierde banii.