Încrederea în economia Greciei a atins în martie maximul ultimilor trei ani şi jumătate

Încrederea oamenilor de afaceri greci în economia ţării a atins în martie maximul ultimilor trei ani şi jumătate, potrivit Fundaţiei pentru Cercetări Economice şi Industriale (IOBE), datorită stabilizării percepţiei la nivelul companiilor, dar şomajul record continuă să afecteze consumul intern.
Economica.net - vin, 05 apr. 2013, 18:25
Încrederea în economia Greciei a atins în martie maximul ultimilor trei ani şi jumătate

Un indice calculat de IOBE privind climatul de afaceri în construcţii, retail şi servicii a urcat în martie la 88,1 puncte, de la 86,9 puncte în februarie şi 85,8 puncte în ianuarie, relatează Capital.gr.

Nivelul atins de indice luna trecută este cel mai ridicat după octombrie 2009, înainte de izbucnirea crizei datoriilor în Grecia.

„Îmbunătăţirea uşoară a climatului de afaceri, de la începutul anului, pare să continue, în pofida presiunilor mari cu care se confruntă populaţia şi companiile”, se arată într-un comunicat al fundaţiei.

Potrivit IOBE, achitarea parţială a restanţelor sectorului public, alături de creşterea investiţiilor şi revenirea depozitelor în sectorul bancar au un efect pozitiv asupra economiei.

Cu toate acestea, creşterea continuă a şomajului, în special a celui de lungă durată, are un impact negativ asupra capacităţii oamenilor de a-şi plăti taxele şi contribuţiile de asigurări sociale.

Aceşti factori sunt reflectaţi de scăderea indicelui privind încrederea populaţiei în economie, la 71,2 puncte, de la 71,4 puncte în februarie.

Numeroşi analişti sunt îngrijoraţi că şomajul, de peste 26%, va creşte în acest an la circa 30%. IOBE anticipează pentru 2013 o contracţie economică de 4,6%, apropiată de cea estimată de Guvern, de 4,5%

Creditorii internaţionali ai Greciei prognozează pentru acest an un declin al economiei de 4,2%.

Te-ar mai putea interesa și
Top cele mai rapide trenuri către sudul litoralului
Top cele mai rapide trenuri către sudul litoralului
Durata unei călătorii cu trenul din Capitală spre sudul litoralului se încadrează până în patru ore, indiferent de operator, confom datelor oficiale din Mersul Trenurilor valabile până pe......
Trump, gata să desfășoare Garda Națională în California pentru a stopa manifestațiile față de raidurile antiimigrație
Trump, gata să desfășoare Garda Națională în California pentru a stopa manifestațiile față de raidurile antiimigrație
Garda Naţională va fi desfăşurată în statul american California dacă protestele faţă de raidurile antiimigraţie ...
Papa Leon al XIV-lea a criticat politicile naționaliste în timpul slujbei
Papa Leon al XIV-lea a criticat politicile naționaliste în timpul slujbei
Papa Leon al XIV-lea a criticat duminică apariţia mişcărilor politice naţionaliste, calificându-le drept „nefericite”, ...
Școală de afaceri pentru copii la Moara Corbeanca. Micii antreprenori au învățat să vândă propriile produse de ziua lor
Școală de afaceri pentru copii la Moara Corbeanca. Micii antreprenori au învățat să vândă propriile produse de ziua lor
Peste 50 de copii au participat, pe 1 iunie, de ziua lor, la un eveniment special în cadrul căruia au învățat elemente ...