Încrederea în economia zonei euro a crescut în decembrie, pentru prima dată de la începutul războiului din Ucraina
Potrivit datelor publicate vineri de Comisia Europeană, indicele sentimentului economic (ESI) a crescut la 95,8 puncte în decembrie, de la 94 puncte luna precedentă. Cifra comunicată de Executivul comunitar diferă de estimările analiştilor, care se aşteptau la un avans de până la 95 de puncte. Este prima creştere de la nivelul record de 114 puncte înregistrat în februarie, luna în care Rusia a invadat Ucraina.
În industrie, încrederea s-a îmbunătăţit de la minus 1,9 puncte în noiembrie, la minus 1,5 puncte luna precedentă, în timp ce încrederea în sectorul serviciilor, responsabil pentru două treimi din PIB-ul zonei euro, a urcat peste aşteptări, la 6,3 puncte, de la 3,1 puncte.
În decembrie, a sporit încrederea în rândul consumatorilor, retailerilor şi companiilor din industria construcţiilor, ceea ce semnalează că aşteptata încetinire a economiei în trimestrul patru din 2022 şi primele trei luni din 2023 va fi moderată.
În plus, indicele privind aşteptările inflaţioniste în rândul consumatorilor în următoarele 12 luni a scăzut la 23,7 puncte în decembrie, de la 29,9 puncte luna precedentă, în timp ce indicele privind aşteptările din industrie referitor la preţurile de vânzare a scăzut la 38,4 puncte, de la 40,4 puncte luna precedentă.
Conform datelor preliminare publicate vineri de Eurostat, rata anuală a inflaţiei în zona euro a încetinit la 9,2% în decembrie, de la 10,1% luna precedentă.