Încrederea în economia zonei euro a crescut pentru a treia lună consecutiv, în iulie

Încrederea în economia zonei euro a crescut pentru a treia lună consecutiv, în iulie, pe fondul majorării optimismului în sectorul serviciilor şi în construcţii, în timp ce încrederea în industrie se menţine la cel mai ridicat nivel din ultimii peste şase ani, transmit Reuters şi Bloomberg.
Economica.net - vin, 28 iul. 2017, 11:36
Încrederea în economia zonei euro a crescut pentru a treia lună consecutiv, în iulie

Potrivit datelor publicate vineri de Comisia Europeană, indicele sentimentului economic (ESI) a urcat în iulie până la 111,2 puncte, de la 111,1 puncte în luna precedentă. Cifra comunicată de Executivul comunitar este mai mare decât estimările analiştilor intervievaţi de Reuters, care mizau pe o uşoară scădere, până la 110,8 puncte.

Încrederea în sectorul serviciilor, responsabil pentru două treimi din PIB-ul zonei euro, a urcat până la 14,1 puncte în iulie, de la 13,3 puncte luna precedentă, peste estimările analiştilor, în timp ce încrederea în industrie a rămas la 4,5 puncte, cel mai ridicat nivel din ultimii peste şase ani.

Săptămâna aceasta, Fondul Monetar Internaţional (FMI) a revizuit în creştere estimarea privind expansiunea zonei euro, care ar urma să ajungă la 1,9% anul acesta şi la 1,7% anul viitor, cu 0,2 puncte procentuale mai mult, respectiv 0,1 puncte procentuale mai mult decât estima FMI în aprilie, datorită ‘ritmului solid de creştere al cererii interne’.

În pofida îmbunătăţirii estimărilor, FMI avertizează că zona euro se confruntă în continuare cu vulnerabilităţi, în special în sectorul bancar. În acest sens, instituţia financiară globală a cerut urgentarea procedurilor pentru scoaterea creditelor neperformante din bilanţurile băncilor. De asemenea, FMI a recomandat stabilirea unor ţinte ambiţioase de reducere a creditelor neperformante şi o abordare fermă cu privire la închiderea băncilor cu probleme. Tot pentru a consolida sectorul bancar din zona euro şi stabilitatea sa financiară, FMI a recomandat înfiinţarea unei scheme comune de garantare a depozitelor la nivelul UE şi înfiinţarea unei capacităţi fiscale la nivelul blocului, care ar ajuta la contracararea viitoarelor şocuri.

Banca Centrală Europeană ar trebui să menţină o politică monetară relaxantă pentru o perioadă îndelungată, deoarece inflaţia va rămâne sub ţintă, a apreciat Fondul Monetar Internaţional.

‘Redresarea se extinde în sectoarele şi în ţările din zona euro, ne aşteptăm ca tendinţa să continue. Tabloul s-a schimbat semnificativ faţă de acum un an, şi asta este o veste bună pentru BCE. Cu toate acestea, nu credem că politica monetară a BCE se va schimba în mod substanţial’, a apreciat economistul Florian Hense, de la Berenberg Bank în Londra.

Economia zonei euro a urcat cu 0,6% în primele trei luni din 2017, comparativ cu un avans de 0,5% previzionat luna trecută de Eurostat, fiind cel mai rapid ritm de creştere din ultimii doi ani.A

Te-ar mai putea interesa și
Preşedintele Vladimir Putin promite mai multe ”distrugeri” în Ucraina după atacul din Rusia de sâmbătă
Preşedintele Vladimir Putin promite mai multe ”distrugeri” în Ucraina după atacul din Rusia de sâmbătă
Preşedintele rus Vladimir Putin a promis duminică şi mai multă "distrugeri" în Ucraina după un atac cu drone în ajun, pe care Moscova îl atribuie Kievului, asupra unor clădiri dintr-un oraş......
Inteligența artificială și locurile de muncă. Românii, printre cei mai îngrijorați europeni de pierderea joburilor
Inteligența artificială și locurile de muncă. Românii, printre cei mai îngrijorați europeni de pierderea joburilor
Românii se află printre europenii care se tem cel mai mult că inteligența artificială va duce la pierderea multor locuri ...
BNP Paribas creează un gigant european în domeniul gestionării activelor,după tranzacţia 5,1 miliarde euro cu Axa
BNP Paribas creează un gigant european în domeniul gestionării activelor,după tranzacţia 5,1 miliarde euro cu Axa
BNP Paribas SA va plăti 5,1 miliarde de euro pentru achiziţionarea diviziei de gestionare a activelor grupului francez ...
AUR nu participă la consultările de la Cotroceni; Simion: Nu avem ce discuta cu un preşedinte ilegitim
AUR nu participă la consultările de la Cotroceni; Simion: Nu avem ce discuta cu un preşedinte ilegitim
Preşedintele AUR, George Simion, a anunţat că formaţiunea sa nu participă la consultările de la Palatul Cotroceni pentru ...