Încrederea în economie în luna septembrie, cea mai bună creştere din ultimele 7 luni
Indicele încrederii companiilor şi consumatorilor în economie a crescut în septembrie la cota 97,4, faţă de 95,6 în august, marcând cea mai bună evoluţie din luna februarie.
Pe sectoare, sentimentul faţă de economie s-a îmbunătăţit semnificativ în servicii, dar s-a deteriorat abrupt în zona comerţului cu amănuntul, deşi încrederea gospodăriilor a crescut, potrivit raportului Eurostat.
Indicele încrederii în economie a evoluat pozitiv şi în industrie, dar atmosfera din sectorul construcţiilor este mai pesimistă decât luna trecută.
La nivelul UE, încrederea în economie s-a îmbunătăţit în septembrie pentru cea de-a 5-a lună consecutiv, cu evoluţii pozitive în toate sectoarele de activitate.
La nivelul zonei euro, indicele încrederii în economie a crescut mai mult decât anticipau economiştii, semnalând consolidarea revenirii economiei după 18 luni de recesiune, cea mai dificilă perioadă de la formarea blocului comunitar.
Economia zonei euro a revenit pe creştere în trimestrul al doilea după un an şi jumătate de recesiune, cu o evoluţie de plus 0,3% faţă de primele trei luni ale anului.
Şomajul se menţine însă la cote record, iar multe ţări continuă să deruleze măsuri pentru reducerea deficitului bugetar şi a datoriei publice.
Moneda euro s-a apreciat vineri cu 0,1% faţă de dolar, la 1,3506 dolari/euro.