Încrederea investitorilor germani a ajuns la cel mai redus nivel din decembrie 2009

Economica.net
16 09. 2014
grafic_59634100

Institutul de cercetare economică ZEW a informat, marţi, că indicele său care măsoară încrederea investitorilor şi analiştilor şi care are scopul de a anticipa evoluţia economiei în următoarele şase luni a scăzut la 6,9 de puncte în septembrie, dar mai puţin în august (8,6 puncte) şi sub estimările analiştilor.

Rezultatele studiului pune sub semnul întrebării soliditatea redresării economiei Germaniei, susţin comentatorii.

Preşedintele ZEW, Clemens Fuest, a afirmat că, deşi tendinţa descrescătoare a încetinit semnificativ, ‘climatul economic încă este caracterizat de o mare incertitudine’.

‘Riscul extinderii efectelor sancţiunilor către Rusia continuă să existe şi activitatea economică în zona euro rămâne dezamăgitoare. Sunt dificil de estimat consecinţele referendumului din Marea Britanie privind independenţa Scoţiei’, a adăugat Fuest.

După publicarea datelor, randamentul obligaţiunilor guvernamentale germane pe zece ani a scăzut marţi sub 1%, sugerând că tensiunile dintre Rusia şi Occident afectează cea mai mare economie europeană.

Randamentul obligaţiunilor guvernamentale germane, un indicator de referinţă pentru costurile de împrumut din zona euro, a scăzut marţi la 0,992%, după ce, săptămâna trecută, a depăşit 1%, în urma speculaţiilor că Rezerva Federală a SUA (Fed) ar putea majora rata dobânzii mai rapid şi mai curând decât se anticipa.

Săptămâna trecută, ministrul german de Finanţe, Wolfgang Schaeuble, a anunţat că Executivul de la Berlin se va abţine în 2015, pentru prima dată după 1969, de la noi împrumuturi şi a apărat eforturile de consolidare a bugetului, afirmând că Germania este încă departe de a îndeplini reglementările UE.

Guvernul de la Berlin se va concentra pe politicile de stabilitate, ‘orice altceva ar duce la o criză de încredere’, a declarat Wolfgang Schaeuble.

Executivul german lucrează la crearea unor oportunităţi de investiţii mai bune pentru companiile de asigurări care vor să investească în proiecte de infrastructură. Nivelul scăzut al şomajului şi soliditatea economiei au produs venituri record din taxe în Germania, în timp ce ratele scăzute ale dobânzilor au redus povara financiară asupra datoriei externe a ţării.

PIB-ul Germaniei a înregistrat o contracţie neaşteptată în trimestrul doi din 2014, prima din ultimele 12 luni, ceea ce ridică noi semne de întrebare cu privire la relansarea economiei europene.

Oficiul Federal de Statistică a anunţat, luna trecută, că în perioada aprilie – iunie 2014 economia germană a scăzut cu 0,2% comparativ cu primul trimestru. Contribuţia negativă a comerţului exterior, care în mod tradiţional este motorul de creştere al economiei germane şi al investiţiilor, în special cele din sectorul construcţiilor, este de vină pentru scăderea PIB-ului, a precizat Destatis.

Singura veste bună pentru economia germană în al doilea trimestru a venit din partea cererii interne. Consumul public a crescut uşor, iar consumatorii au profitat de pe urma unei pieţe a muncii solide, salariile crescute şi inflaţia scăzută determinând o creştere a cheltuielilor de consum, a informat Destatis.