Incubatorul European Startups Universe a fost adus în România

07 02. 2022
startup 675849357649

European Startups Universe este un program de incubare ce se desfăşoară în paralel în 11 ţări UE respectiv: România, Grecia, Spania, Croaţia, Cipru, Franţa, Ungaria, Italia, Luxemburg, Olanda şi Slovenia, având o durată de 6 săptămâni, începând cu luna martie 2022.

Iniţiativa este susţinută oficial de comisarul pentru inovare, cercetare, cultură, educaţie şi tineret al Comisiei Europene, Mariya Gabriel, şi de Comitetul European al Regiunilor.

În România, iniţiativa este implementată de ROTSA – Romanian Tech Startups Association, o organizaţie non-profit care îşi propune să promoveze, să sprijine şi să reprezinte interesele startup-urilor de tehnologie din România, indiferent de verticală.

„Este misiunea noastră organizaţională să reunim principalii actori ai ecosistemului naţional de startup-uri de tehnologie, facilitându-le comunicarea şi crearea de conexiuni şi parteneriate între aceştia. Ne bucurăm pentru că am fost selectaţi să implementăm acest program la nivel naţional asta pentru că avem astfel o mai bună ocazie să susţinem iniţiativele startup-urilor de internaţionalizare şi de a identifica surse de finanţare cu ajutorul cărora să crească”, a declarat Cristiana Bogăţeanu, director executiv ROTSA.

Programul se adresează tuturor startup-urilor tech din UE şi îşi propune să conecteze sute de startup-uri aflate la început de drum cu experţi, fondatori de startup-uri de tip unicorn, investitori, VC etc.

Activităţile din cadrul programului vor avea loc online, în lunile martie şi aprilie, timp în care fiecare echipă sau fondator de startup tech early stage din UE va avea acces la oportunităţi de finanţare, posibilitatea de scalare în alte ţări ale UE şi oportunităţi de a găsi noi clienţi.

În cadrul incubatorului vor avea loc mai multe tipuri de activităţi precum: office hours, întâlniri 1:1 cu mentorii, workshop-uri, conţinut educaţional etc, fiecare săptămână din cele 6 având o tematică specifică, respectiv: Cum îţi construieşti echipa?, Cum comunici cu clienţii pentru a le descoperi nevoile?, Cum construieşti un MVP?, Cum să te vinzi (investment perspective)?, Cum să faci marketing & sales pentru un produs de consum?, Cum realizezi un pitch deck?.

Ulterior programului de incubare, organizat la nivel naţional de către ţările implicate în program, vor urma sesiuni cu investitori de tip Angel de la nivel european, de această parte urmând să se ocupe European Startup Universe HQ, iniţiatorul proiectului.

Speakerii care s-au alăturat pentru a susţine sesiunile office hours sunt: Cristina Ţoncu – co-founder Techcelerator; Tudor Mafteianu – managing director Blu Capital Partners / Leafway Holdings; Malin-Iulian Ştefănescu – CEO TechAngels; Mihai Carabas – avocat/antreprenor Carabas, Lungu – SCA; Simona Bonghez – managing partner Colors in Projects; Ştefan Koritar – CEO & partner Grai Ventures; Smaranda Ignat – co-founder PropTech Romania; Cristian Dascălu – co-founder / VC Fund Partner Techcelerator / Gapminder, Cristian Negrutiu – founding partner Sparking Capital; Alexandru Popescu – managing partner Cleverage Capital; Haret Samuel – scaling specialist/sales mentor Commons Accel; Bogdan Almasi – co-founder and CEO RONIN; Irina Leca – marketing manager Google Portugal.

Experţii care s-au alăturat pentru a participa la sesiunile de 1:1 din cadrul evenimentului sunt: Andrei Ostacie – co-Founder OKAPI; Cristina Ţoncu – co-founder Techcelerator; Mihai Carabas – avocat/antreprenor Carabas, Lungu – SCA; Tudor Stanciu – co-founder & Digital Lawyer Digital 2 Law; Daniel Andor – founder & lead Product Designer Durran; Florin Pop – Owner Primainvest; Diana Nitescu – CEO TOP Minds | founder OctogonHUB; Mircea Vadan – Board member/partner Activize; Adrian Gheorghe – Investors Relations Growceanu Angel Investment; Alexandru Popescu – managing Partner Cleverage Capital; Haret Samuel – Scaling Specialist/Sales Mentor Commons Accel; Bogdan Almasi – co-founder and CEO RONIN; Irina Leca – marketing manager Google Portugal; Philip Choban – CEO Telios Care.