Incursiunea ucraineană în regiunea rusă Kursk este „catastrofa acestui război” pentru Rusia – Zelenski

12 08. 2024
An explosion is seen in the sky over the city during a Russian missile strike in Kyiv
An explosion is seen in the sky over the city during a Russian missile strike, amid Russia's attack on Ukraine, in Kyiv, Ukraine August 30, 2023. REUTERS/Vladyslav Sodel TPX IMAGES OF THE DAY

„Putem vedea ce se întâmplă cu Rusia (sub preşedintele Vladimir) Putin: în urmă cu 24 de ani a avut loc dezastrul Kursk, începutul simbolic al guvernului său”, a declarat Zelenski în discursul său zilnic către cetăţeni, referindu-se la scufundarea submarinului rusesc cu acelaşi nume, în care au murit toţi cei 118 membri ai echipajului.

” Şi acum este clar care va fi sfârşitul pentru el. Tot un Kursk. Catastrofa acestui război”, a declarat Zelenski, care până luni nu s-a referit în mod explicit la operaţiunea ofensivă începută marţea trecută.

„Rusia a adus războiul la alţii, acum acesta se întoarce la ea acasă. Ucraina a dorit întotdeauna doar pacea şi cu siguranţă vom garanta pacea”, a conchis el.

Este nevoie ca Rusia să fie forţată să facă pace, întrucât preşedintele Vladimir Putin vrea să lupte, a afirmat Volodimir Zelenski, citat de Reuters.

Liderul ucrainean a declarat că asaltul transfrontalier major al Kievului în regiunea rusă Kursk a fost o chestiune de securitate pentru Ucraina şi că Kievul a capturat zone din care Rusia a lansat lovituri împotriva teritoriului ucrainean.

„Dacă Putin vrea atât de mult să lupte, Rusia trebuie să fie forţată să facă pace”, a declarat Zelenski.

El a declarat că regiunea Sumî, din nord-estul Ucrainei, care se află în dreptul regiunii ruse Kursk, a fost de aproape 2.100 de ori ţinta atacurilor transfrontaliere ruseşti începând cu 1 iunie.

Zelenski a postat mesajul său la scurt timp după o reuniune a cabinetului de război în cadrul căreia a primit un raport de la comandantul şef al armatei ucrainene, Oleksandr Sîrski, privind situaţia de pe front.

În înregistrarea video a acestei întâlniri, difuzată de preşedinte, Sîrski a anunţat că forţele ucrainene controlează în prezent 1.000 de kilometri pătraţi din teritoriul Federaţiei Ruse, aceasta fiind prima declaraţie oficială a Kievului referitor la incursiune.

Guvernatorul interimar al regiunii Kursk, Aleksei Smirnov, a declarat luni că trupele ucrainene controlează 28 de localităţi cu o populaţie de 2.000 de persoane, în timp ce aproximativ 120.000 de civili au fost evacuaţi din zonele apropiate de linia frontului.

Preşedintele rus Vladimir Putin a cerut luni trupelor sale să respingă unităţile ucrainene dincolo de graniţă după ofensiva lor surpriză în regiunea Kursk.

„Principala sarcină a Ministerului Apărării este acum să alunge inamicul de pe teritoriile noastre şi să asigure o securitate fiabilă frontierelor”, a ordonat Putin în deschiderea unei reuniuni pe tema situaţiei de criză în regiunile de la frontiera cu Ucraina,potrivit agenţiilor de presă ruse.