Indemnizaţia de creşterea copilului: CCR explică de ce e constituţională plafonarea sa la 8.500 de lei, dar şi care e scopul ei, de fapt

CCR clarifică o serie de aspecte importante despre natura, obiectivul şi plafonarea indemnizaţiei de creşterea copilului în motivarea unei decizii publicate în Monitorul Oficial la 23 noiembrie, obţinute de Economica.net.

Sintetic, în cauza judecată de CCR s-a criticat instituirea cuantumului maxim al indemnizaţiei, de 8.500 de lei.

• Economica.net vă reaminteşte că în anul 2017 Guvernul Tudose a decis să introducă din nou plafon maxim al indemnizaţiei pentru creşterea copilului. Concret, începând cu luna septembrie 2017, cuantumul indemnizaţiei de creşterea copilului este de cel mult 8.500 de lei lunar.

CCR spune că autorii excepției de neconsituţionalitate fac o confuzie între, pe de o parte, drepturi care se acordă în temeiul contribuţiilor realizate la bugetul asigurărilor sociale de stat, şi, pe de altă parte, drepturile pe care statul le acordă în exercitarea rolului pe care îl deține în configurarea politicilor de protecţie și asistență socială și având în vedere valoarea statului social.
CCR spune că dreptul la indemnizaţia pentru creşterea copilului nu este acordat în temeiul contribuţiilor realizate la bugetul asigurărilor sociale de stat, așa cum se acordă dreptul la pensie. Este adevărat că acordarea acestui drept este condiţionată de realizarea unor venituri impozabile, dar cuantumul indemnizaţiei nu reflectă acest fapt, aşa cum, prin natura lui, cuantumul pensiei, de exemplu, va reflecta cuantumul prestaţiilor realizate pe durata stagiului de cotizare, potrivit principiului contributivității, se arată în motivarea deciziei CCR, publicată la 23 noiembrie în Monitorul Oficial.

CCR explică faptul că statul se bucură de o marjă foarte largă de apreciere în modul de reglementare a dreptului la acordarea indemnizației pentru creșterea copilului.
Astfel, Curtea reține că plafonarea cuantumului maxim al indemnizației la 8.500 lei este o măsură care se situează, în mod evident, în marja de apreciere a statului, deoarece, ținând seama de natura și scopul dreptului reglementat, este rezonabilă. Plafonarea cuantumului unei prestații de asistență socială cu caracter universal, întemeiată pe ideile de solidaritate socială și stat social, ține de însăși natura unei asemenea prestații. Așa cum a reținut Curtea, o astfel de măsură urmărește un obiectiv limitat: să susțină cetățenii care, din motive obiective, se află în situații defavorabile, de natură să afecteze dreptul acestora la un nivel de trai decent. Este inevitabil ca, de la caz la caz, o astfel de măsură să influențeze în mod diferit situația fiecărui subiect în parte.

Legiuitorul se bucură de o marjă de apreciere semnificativă şi cu privire la suma concretă a plafonului. Cu alte cuvinte, Curtea Constituțională nu va putea examina în ce măsură legiuitorul ar fi trebuit să stabilească un alt cuantum, mai mare sau mai mic, decât cel de 8.500 lei sau să menţină soluția anterioară modificărilor criticate, respectiv de acordare a indemnizației în cotă de 85% din veniturile realizate, indiferent de cuantumul acestora, având în vedere că nu este plafonat cuantumul unui drept fundamental, se arată în motivarea deciziei CCR, publicate în MO la 23 noiembrie. 

Măsura introducerii unui plafon maxim al indemnizației a fost luată în temeiul libertății pe care o are legiuitorul de a stabili acordarea dreptului la indemnizația pentru creșterea copilului, conținutul și limitele acestuia, precum și condițiile în care poate fi acordat și să le modifice, atunci când realitățile economice și sociale o impun. Din acest motiv, nu se poate spune că a fost încălcat dreptul de proprietate garantat de Constituție referitor la indemnizație, spune CCR. 

Prin decizii precedente, citate mai jos, CCR a mai arătat că:

Indemnizația de creşterea copilului este o prestație de asistență socială cu caracter universal, bazată pe principiul solidarității sociale, menită să asigure tuturor familiilor condiții egale de creștere a copiilor.

Această prestație este, între altele, o expresie a statului social, respectiv a obligației statului de a interveni prin măsuri adecvate pentru susținerea cetățenilor care, din motive obiective, se află în situații defavorabile, de natură să afecteze dreptul acestora la un nivel de trai decent.

Dreptul la indemnizația pentru creșterea copilului nu are caracterul unui drept fundamental, nefiind nominalizat expres de Constituție.

Legiuitorul este liber să aleagă, în funcție de politica statului, de resursele financiare, de prioritatea obiectivelor urmărite și de necesitatea îndeplinirii și a altor obligații ale statului consacrate deopotrivă la nivel constituțional, care sunt măsurile prin care va asigura cetăţenilor un nivel de trai decent şi să stabilească condițiile şi limitele acordării lor.

Curtea a mai arătat că legiuitorul va putea dispune modificarea sau chiar încetarea acordării măsurilor de protecţie socială luate, fără a fi necesar să se supună condițiilor art. 53 din Constituție, întrucât acest text constituțional priveşte numai drepturile consacrate de Legea fundamentală, iar nu şi cele stabilite prin legi.

Iată, pe larg, cele mai importante observaţii făcute de CCR în motivarea deciziei de respingere, ca neîntemeiată, a excepției de neconstituționalitate ridicată de Oana Popescu în Dosarul nr. 905/30/2018 al Tribunalului Timiș – Secția de contencios administrativ și fiscal, de Laura Tănase în Dosarul nr. 560/36/2017 al Tribunalului Constanța – Secția de contencios administrativ și fiscal, și de Andrei Muntmark în Dosarul nr. 562/36/2017 al Curții de Apel Constanța – Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Curtea Constituțională a stabilit două reguli cu privire la dreptul la concediul pentru creșterea copilului și la indemnizația aferentă.

Mai întâi, referitor la natura lui, a statuat că indemnizația este o prestație de asistență socială cu caracter universal, bazată pe principiul solidarității sociale, menită să asigure tuturor familiilor condiții egale de creștere a copiilor (a se vedea deciziile nr. 597 din 10 octombrie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 18 din 13 ianuarie 2020, paragraful 16, și nr. 788 din 27 septembrie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 786 din 22 noiembrie 2012). Această prestație este, între altele, o expresie a statului social, respectiv a obligației statului de a interveni prin măsuri adecvate pentru susținerea cetățenilor care, din motive obiective, se află în situații defavorabile, de natură să afecteze dreptul acestora la un nivel de trai decent. De asemenea, acordarea indemnizației pentru creșterea copilului poate fi privită și ca o măsură de protecție a copiilor, așa cum dispune art. 49 alin. (1) din Constituție (a se vedea deciziile nr. 597 din 10 octombrie 2019, precitată, paragraful 16, și nr. 788 din 27 septembrie 2012, precitată).

A doua regulă statuată de Curte este aceea că dreptul la indemnizația pentru creșterea copilului nu are caracterul unui drept fundamental, nefiind nominalizat expres de Constituție (a se vedea Decizia nr. 597 din 10 octombrie 2019, precitată, paragraful 16). În acest context, Curtea a subliniat că indemnizația pentru creșterea copilului depinde în mare măsură de contextul social și economic în care este reglementată și de resursele financiare pe care statul le poate aloca în această direcție, acesta fiind liber ca, în funcție de resursele financiare disponibile, să stabilească acordarea acestui drept, conținutul și limitele acestuia, precum și condițiile în care poate fi acordat și să le modifice, atunci când realitățile economice și sociale o impun (a se vedea Decizia nr. 597 din 10 octombrie 2019, precitată, paragraful 16).

Tot în legătură cu faptul că dreptul la indemnizația pentru creșterea copilului nu este consacrat expres în Constituție, Curtea a mai reținut că legiuitorul este liber să aleagă, în funcție de politica statului, de resursele financiare, de prioritatea obiectivelor urmărite și de necesitatea îndeplinirii și a altor obligații ale statului consacrate deopotrivă la nivel constituțional, care sunt măsurile prin care va asigura cetățenilor un nivel de trai decent și să stabilească condițiile și limitele acordării lor (Decizia nr. 597 din 10 octombrie 2019, precitată, paragraful 16, și nr. 765 din 15 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 476 din 6 iulie 2011).

În sfârșit, Curtea a mai arătat că legiuitorul va putea dispune modificarea sau chiar încetarea acordării măsurilor de protecție socială luate, fără a fi necesar să se supună condițiilor art. 53 din Constituție, întrucât acest text constituțional privește numai drepturile consacrate de Legea fundamentală, iar nu și cele stabilite prin legi (Decizia nr. 597 din 10 octombrie 2019, precitată, paragraful 16).

Citeşte şi: Indemnizaţia de creşterea copilului nu e nominalizată în Constituţie. Statul poate înceta acordarea acestui drept – Curtea Constituţională

Sintetizând această jurisprudență lipsită de echivoc, Curtea reține că statul se bucură de o marjă foarte largă de apreciere în modul de reglementare a dreptului la acordarea indemnizației pentru creșterea copilului.

Astfel, Curtea reține că plafonarea cuantumului maxim al indemnizației la 8.500 lei este o măsură care se situează, în mod evident, în marja de apreciere a statului, deoarece, ținând seama de natura și scopul dreptului reglementat, este rezonabilă. Plafonarea cuantumului unei prestații de asistență socială cu caracter universal, întemeiată pe ideile de solidaritate socială și stat social, ține de însăși natura unei asemenea prestații. Așa cum a reținut Curtea, o astfel de măsură urmărește un obiectiv limitat: să susțină cetățenii care, din motive obiective, se află în situații defavorabile, de natură să afecteze dreptul acestora la un nivel de trai decent. Este inevitabil ca, de la caz la caz, o astfel de măsură să influențeze în mod diferit situația fiecărui subiect în parte.

Prevederile art. 16 alin. (1) din Constituție nu îl obligă pe legiuitor ca, în reglementările pe care le adoptă, să țină seama până în cele mai mici detalii de particularitățile fiecărei categorii de subiecți destinatari ai acestora. Astfel, nu i se poate imputa legiuitorului că nu a ținut seama de faptul că, în fapt, plafonarea cuantumului indemnizației va influența în mod diferențiat situația destinatarilor acesteia. În concret, nu se poate susține că legiuitorul a acționat arbitrar, din cauza faptului că nu a ținut seama că, ulterior intrării în concediul pentru creșterea copilului, persoanele care, anterior nașterii, aveau venituri mai mari de 8.500 lei, vor primi o indemnizație pentru creșterea copilului într-un cuantum mai mic. Măsura nu discriminează această categorie de persoane față de persoanele care, anterior intrării în concediul pentru creșterea copilului, aveau venituri mai mici de 8.500 lei, având în vedere tocmai obiectivul urmărit de legiuitor prin instituirea indemnizației. Așa cum recunosc atât Curtea Constituțională, cât și Curtea Europeană a Drepturilor Omului, examinarea tratamentului diferențiat al unor categorii de subiecți de drept se va face ținând seama de obiectivul urmărit de emitentul măsurii respective.

Legiuitorul a plafonat cuantumul indemnizației în mod nediferențiat pentru toți subiecții de drept care îndeplinesc condițiile acordării acesteia, fără să facă nicio trimitere la criteriul cuantumului veniturilor. Astfel, tuturor persoanelor care îndeplinesc condițiile pentru acordarea indemnizației pentru creșterea copilului li se aplică același plafon maxim, cel de 8.500 lei.

De asemenea, este de reținut că legiuitorul se bucură de o marjă de apreciere semnificativă și cu privire la suma concretă a plafonului. Cu alte cuvinte, Curtea Constituțională nu va putea examina în ce măsură legiuitorul ar fi trebuit să stabilească un alt cuantum, mai mare sau mai mic, decât cel de 8.500 lei sau să mențină soluția anterioară modificărilor criticate, respectiv de acordare a indemnizației în cotă de 85% din veniturile realizate, indiferent de cuantumul acestora, având în vedere că nu este plafonat cuantumul unui drept fundamental.

Modul de stabilire a indemnizației pentru creșterea copilului a fost modificat, începând cu data de 7 august 2017, prin dispozițiile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 55/2017. Măsura introducerii unui plafon maxim al indemnizației a fost luată în temeiul libertății pe care o are legiuitorul de a stabili acordarea dreptului la indemnizația pentru creșterea copilului, conținutul și limitele acestuia, precum și condițiile în care poate fi acordat și să le modifice, atunci când realitățile economice și sociale o impun (a se vedea Decizia nr. 597 din 10 octombrie 2019, precitată, paragraful 16). Din acest motiv, nu se poate spune că a fost încălcat dreptul de proprietate garantat de Constituţie referitor la indemnizaţie.

În plus, Curtea reține că autorii excepției fac o confuzie între, pe de o parte, drepturi care se acordă în temeiul contribuțiilor realizate la bugetul asigurărilor sociale de stat, și, pe de altă parte, drepturile pe care statul le acordă în exercitarea rolului pe care îl deține în configurarea politicilor de protecție și asistență socială și având în vedere valoarea statului social. Dreptul la indemnizația pentru creșterea copilului nu este acordat în temeiul contribuțiilor realizate la bugetul asigurărilor sociale de stat, așa cum se acordă dreptul la pensie. Este adevărat că acordarea acestui drept este condiționată de realizarea unor venituri impozabile, dar cuantumul indemnizației nu reflectă acest fapt, așa cum, prin natura lui, cuantumul pensiei, de exemplu, va reflecta cuantumul prestațiilor realizate pe durata stagiului de cotizare, potrivit principiului contributivității.