Dreptul la indemnizaţie pentru creşterea copilului nu e nominalizat expres în Constituţie, ci reprezintă o opţiune a legiuitorului care este liber să modifice condiţiile în care poate fi acordat şi chiar să înceteze acordarea acestui drept, atunci când realităţile economice şi sociale o impun, reiese dintr-o decizie a Curţii Constituţionale, obţinută de Economica. Avem deja un precedent în acest sens: în decembrie 2010, Guvernul Boc a decis, prin Ordonanţă de Urgenţă, „să sacrifice” părinţii ca să scoată ţara din criză. Atunci au fost aduse cele mai aspre modificări programului indemnizaţiei de creşterea copilului din ultimii 11 ani, potrivit unei analize publicate deja de Economica.
Copiază și plasează acest URL în site-ul tău WordPress pentru a-l îngloba
Copiază și plasează acest cod în site-ul tău pentru a-l îngloba