Indemnizaţia pentru mame creşte la 85%. Băsescu a promulgat legea

Economica.net
09 10. 2012
hepta_838981_42783600_63160200

Potrivit unui comunicat al Preşedinţiei remis agenţiei MEDIAFAX, preşedintele Băsescu a semnat luni „decretul pentru promulgarea Legii privind aprobarea Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 124/2011 pentru modificarea unor acte normative care reglementează acordarea de beneficii de asistenţă socială”.

Ministrul Muncii, Mariana Câmpeanu, şi-a cerut scuze săptămâna trecută pentru faptul că l-a învinovăţit pe preşedintele Traian Băsescu pentru întârzierea promulgării legii care majorează indemnizaţia mamelor, ea explicând că abia ulterior a aflat că acest proiect de lege mai trebuie aprobat şi de către Senat.

„Îmi cer scuze, am făcut o eroare, eu am înţeles că avem drept cameră decizională Camera Deputaţilor şi, în clipa în care legea a fost semnată, am crezut că procedura s-a încheiat, dar ea trebuia semnată şi la Senat şi de aceea a mai întârziat… Eu îmi cer scuze, am dat vina exclusiv pe domnul preşedinte şi iată că de data asta nu a fost vinovat”, a spus Câmpeanu, răspunzând unei întrebări a presei pe această temă.

Ministrul Muncii, Mariana Câmpeanu, declarase luni, 1 octombrie, că nu ştie de ce preşedintele Traian Băsescu nu a promulgat legea adoptată pe 25 septembrie de Camera Deputaţilor privind majorarea indemnizaţiei la 85% de la 75% din cuantumul venitului net, în texul acesteia fiind prevăzută aplicarea începând de la 1 octombrie.

Câmpeanu a mai arătat că legea poate fi aplicată şi de la 15 octombrie, având în vedere întârzierea promulgării.

Purtătorul de cuvânt al Preşedinţiei, Bogdan Oprea, a precizat atunci că Legea privind majorarea la 85% a cuantumului indemnizaţiei pentru creşterea copilului nu a fost încă depusă pentru promulgare la Palatul Cotroceni.

„Respectiva lege nu a fost depusă încă la Administraţia Prezidenţială în vederea promulgării ei de către preşedintele României. Aşa cum reiese în mod clar de pe website-ul Camerei Deputaţilor, legea se află încă la Secretarul General al Camerei Deputaţilor, unde a fost depusă în cursul zilei de ieri, 2 octombrie 2012”, afirma Bogdan Oprea, într-un comunicat de presă transmis miercuri, 3 octombrie.

Şi Camera Deputaţilor a precizat atunci că legea va fi trimisă la promulgare în 4 octombrie.

Legea respectivă mai prevede menţinerea pragului de 3.400 de lei la acordarea procentului de 85% din venitul net, precum şi renunţarea la condiţionarea acordării concediului de creştere a copilului şi a indemnizaţiei de creştere a copilului doar pentru primii 3 copii din familie.

Totodată, proiectul de lege flexibilizează perioada în care persoanele care primesc ajutoare sociale trebuie să achite impozite locale.