India a făcut importuri record de aur. Cel mai ridicat nivel din ultimele 31 de luni

Importurile de aur ale Indiei în octombrie au crescut cu 60% faţă de perioada similară din 2022, ajungând la cel mai ridicat nivel din ultimele 31 de luni, după ce scăderea preţurilor înaintea unor festivaluri importante i-a determinat pe bijutieri să sporească achiziţiile, au declarat pentru Reuters surse care au dorit să-şi păstreze anonimatul.
AGERPRES - lun, 20 nov. 2023, 12:20
India a făcut importuri record de aur. Cel mai ridicat nivel din ultimele 31 de luni

Importurile mai ridicate ale celui de-al doilea consumator mondial de lingouri ar putea sprijini preţurile de referinţă ale metalului galben, dar ar putea adânci deficitul comercial al Indiei şi ar putea pune presiune pe moneda naţională, scrie Agerpres.

Luna trecută, India a importat 123 tone metrice de aur, comparativ cu 77 tone în octombrie 2022, informează sursele, în timp ce nivelul mediu lunar al importurilor în octombrie în ultimul deceniu a fost de aproximativ 66 tone.

Din punct de vedere al valorii, în octombrie importurile aproape s-au dublat, la 7,23 miliarde de dolari, de la 3,7 miliarde de dolari în perioada similară din 2022, adaugă sursele.

La începutul lunii octombrie, pe plan local preţurile au scăzut la cel mai redus nivel din ultimele şapte luni, bijutierii profitând de această oportunitate pentru a-şi majora stocurile înaintea unor festivaluri importante, a declarat pentru Reuters un dealer din Mumbai.

„Bijutierii aveau stocuri scăzute şi erau decişi să le majoreze, pe fondul reducerii preţurilor la începutul lunii octombrie”, a spus el.

India celebrează în octombrie festivalul hindus Diwali iar săptămâna trecută a fost sărbătorit festivalul hindus anual al luminii Diwali, la ambele evenimente achiziţionarea de aur fiind considerată de bun augur.

Pe plan local, preţul aurului a atins în noiembrie nivelul record de 61.914 rupii per 10 grame, dar cererea a rămas robustă în timpul Diwali, susţine Amit Modak, şeful bijuteriei PN Gadgil and Sons din oraşul Pune. El a explicat că există o cerere ridicată pentru monede şi lingouri, oamenii percepând aurul ca o investiţie pe termen lung.

Este posibil ca importurile de aur ale Indiei în noiembrie să scadă la 80 tone, ceea ce ar fi totuşi peste nivelul din noiembrie 2022 – 67 tone – ţinând cont de majorarea cererii în apropiatul sezon al nunţilor, a declarat pentru Reuters un alt dealer.

Pe plan global, preţul mediu al aurului a fost de 1.976 dolari uncia în al doilea trimestru al anului, cu 6% mai mare decât în trimestrul al doilea al anului trecut şi cu 4% peste recordul stabilit în trimestrul al treilea din 2020. Interesul pentru lingourile de aur a crescut luna trecută, după atacul Hamas asupra Israelului, care a inflamat tensiunile într-o regiune crucială pentru livrările mondiale de energie şi a stimulat cererea pentru active de refugiu. Acest avans a dus preţul aurului mai aproape de recordul de 2.075 de dolari uncia atins în 2020.

Te-ar mai putea interesa și
Banco BPM respinge oferta nesolicitată de preluare făcută de UniCredit
Banco BPM respinge oferta nesolicitată de preluare făcută de UniCredit
Banco BPM SpA a respins marţi oferta nesolicitată de preluare a UniCredit SpA, spunând că oferta nu a fost convenită în prealabil, este prea scăzută şi ar putea afecta probabil locurile de......
Gazprom admite că nu va mai exporta gaze naturale în Europa de la 1 ianuarie 2025 – surse Reuters
Gazprom admite că nu va mai exporta gaze naturale în Europa de la 1 ianuarie 2025 – surse Reuters
Compania rusă de stat Gazprom se aşteaptă ca după 31 decembrie să nu mai fie livrate gaze către Europa via Ucraina, ...
Ylva Johansson, comisarul european pentru Afaceri Interne: Mă aştept Bulgaria şi România să adere pe deplin la spațiul Schengen începând cu 1 ianuarie 2025
Ylva Johansson, comisarul european pentru Afaceri Interne: Mă aştept Bulgaria şi România să adere pe deplin la spațiul ...
Comisarul european pentru Afaceri Interne, Ylva Johansson (foto), s-a declarat convinsă, marţi, în plenul Parlamentului ...
Sezamo începe de astăzi livrarea de brazi naturali
Sezamo începe de astăzi livrarea de brazi naturali
Supermarketul online Sezamo anunță anunță că în cepând de astăzi și până pe 23 decembrie va livra brazi naturali ...