India depăşeşte Hong Kong şi devine a patra mare piaţă de valori globală

Capitalizarea bursieră de la Bursa de Valori din India a depăşit-o pentru pentru prima dată pe cea a Bursei din Hong Kong, investitorii apreciind perspectivele de creştere şi reformele politice demarate de autorităţile de la New Delhi, în timp ce capitalul global iese din China, transmite Bloomberg.
AGERPRES - mar, 23 ian. 2024, 09:11
India depăşeşte Hong Kong şi devine a patra mare piaţă de valori globală

Valoarea combinată a acţiunilor listate la Bursa din India a ajuns la finalul şedinţei de luni la 4.330 miliarde de dolari, faţă de 4.290 miliarde de dolari pentru Hong Kong, conform datelor analizate de Bloomberg, ceea ce face ca India să devină a patra mare piaţă de valori globală. Valoarea sa a depăşit pentru prima dată 4.000 miliarde de dolari în 5 decembrie, scrie Agerpres.

Preţurile acţiunilor sunt în creştere în India, în urma avansului rapid al numărului micilor investitori şi a câştigurilor solide ale companiilor. Cea mai populată ţară din lume s-a poziţionat ca o alternativă la China, atrăgând noi surse de capital de la companii şi de la investitorii globali, datorită stabilităţii politice şi a ritmului rapid de creştere a economiei.

Raliul de la Bursa de Valori din India coincide cu un declin istoric în Hong Kong, unde sunt listate unele dintre cele mai influente şi inovative firme din China. Restricţiile severe din timpul pandemiei, reglementările dure privind companiile, criza din sectorul imobiliar şi tensiunile geopolitice cu Occidentul, toate combinate, au erodat poziţia Chinei de motor al creşterii economiei mondiale.

Preţurile acţiunilor la bursele din China şi Hong Kong au suferit scăderi semnificative, pierzând peste 6.000 miliarde de dolari din capitalizarea bursieră totală, comparativ cu nivelul de vârf din 2021. Nu se mai fac listări noi la Hong Kong, iar hubul financiar din Asia şi-a pierdut poziţia de centru important pentru Oferte Publice Iniţiale (IPO).

Străinii care până recent erau încântaţi de evoluţiile de pe piaţa chineză îşi redirecţionează acum fondurile către India. Directorii fondurilor suverane de investiţii şi ale fondurilor globale de pensii investesc de asemenea în India.

În 2023, peste 21 miliarde de dolari din fonduri externe au fost investite în acţiuni indiene, astfel încât indicele principal S&P BSE Sensex Index a înregistrat al optulea an de creştere consecutivă.

„Există un consens clar că India este cea mai bună oportunitate de investiţii pe termen lung”, susţin analiştii de la Goldman Sachs Group Inc.

Te-ar mai putea interesa și
Program Masa sănătoasă – Peste jumătate de milion de copii vor beneficia de o de o masă caldă sau un pachet alimentar. Care va fi valoare mesei zilnice
Program Masa sănătoasă – Peste jumătate de milion de copii vor beneficia de o de o masă caldă sau un pachet alimentar. ...
Peste 540.000 de copii - preşcolari şi elevi din învăţământul preuniversitar - vor beneficia anul viitor de o masă caldă sau un pachet alimentar, cu o valoare zilnică de 16,5 lei pentru......
Anunţul lui Bolojan despre deficitul bugetar
Anunţul lui Bolojan despre deficitul bugetar
România îşi va respecta, după mulţi ani, angajamentele luate, va respecta ţinta de deficit bugetar, a declarat, marţi, ...
Câţi muncitori străini noi vor veni în România, în 2026 – Anunţ oficial de la Guvern
Câţi muncitori străini noi vor veni în România, în 2026 – Anunţ oficial de la Guvern
Executivul a aprobat, pentru anul 2026, un contingent de 90.000 de lucrători străini nou - admişi pe piaţa forţei de ...
Ultimul anunţ de la Guvern din acest an. Ce spune Bolojan, după decizia CCR, despre taxele şi impozitele din 2026 şi despre deficit – Cele mai importante declaraţii
Ultimul anunţ de la Guvern din acest an. Ce spune Bolojan, după decizia CCR, despre taxele şi impozitele din 2026 şi ...
Premierul Ilie Bolojan a declarat că dacă vom fi pridenţi nu va fi nevoie de creşteri de taxe şi impozite în 2026. ...