Indicele BET de la BVB, locul 2 în regiune la cea mai mare creştere în luna august

Economica.net
05 09. 2016
stock__sxchu___49372500

Astfel, primul loc a fost ocupat de cel austriac (+4,76), fiind urmat de BET al BVB (+4,62%) şi de cel croat (3,44%). Pe următoarele poziţii au fost cel ungar (+1,82%), polonez (+1,78%) şi bulgar (+1,48%). Scădere a fost înregistrat la indicele principal din Cehia, respectiv -2,37%.

La Bucureşti, rulajul cu acţiuni în luna august a fost de 447,3 milioane lei (100,3 milioane euro), în creştere cu peste 10% faţă de iulie, când s-au tranzacţionat acţiuni de 408,4 milioane lei (91,1 milioane euro). În primele opt luni ale anului, valoarea totală a tranzacţiilor cu acţiuni a fost de peste 5,098 miliarde lei, în scădere cu 10,2% faţă de aceeaşi perioadă din 2015.

‘Valoarea medie zilnică de tranzacţionare cu acţiuni a fost în august de 20,3 milioane lei (4,5 milioane euro), faţă de 19,4 milioane lei (4,3 milioane euro) în iulie. De la începutul anului, valoarea medie zilnică de tranzacţionare cu acţiuni la Bursa de Valori Bucureşti a fost de 29,9 milioane lei (6,6 milioane euro), cu 11,2% mai mică decât în acelaşi interval a anului trecut. În august 2016, investitorii au tranzacţionat în total acţiuni, unităţi de fond, obligaţiuni şi produse structurate de peste 484,9 milioane lei (108,7 milioane de euro)’, informează BVB.

În august 2016, cele mai tranzacţionate cinci acţiuni au fost: Banca Transilvania (TLV), SIF Banat-Crişana (SIF1), Romgaz (SNG), BRD – Groupe Societe Generale (BRD) şi Fondul Proprietatea (FP) cu o valoare totala de peste 300 milioane lei.