Indonezia foloseşte tehnica de însămânţare a norilor pentru a grăbi lucrările la viitoarea sa capitală

Indonezia foloseşte tehnica de însămânţare a norilor în jurul amplasamentului viitoarei sale capitale pentru a reduce precipitaţiile intense care au îngreunat construcţia acesteia, a declarat vineri un oficial al agenţiei indoneziene de meteorologie, informează AFP, transmite Agerpres.
AGERPRES - vin, 21 iun. 2024, 21:19
Indonezia foloseşte tehnica de însămânţare a norilor pentru a grăbi lucrările la viitoarea sa capitală

Nusantara, care răsare din pământ în mijlocul pădurii tropicale, va succeda oficial Jakartei, actuala capitală a ţării, aglomerată şi care se scufundă inexorabil sub nivelul mării, după inaugurarea sa de către preşedintele Joko Widodo pe 17 august, data la care este sărbătorită independenţa Indoneziei.

Însă antreprenorii, ale căror lucrări de construcţie au fost îngreunate de ploile zilnice, le-au cerut autorităţilor să efectueze o „operaţiune de modificare a vremii”, a declarat Tri Handoko Seto, un înalt funcţionar din cadrul Agenţiei de meteorologie, climatologie şi geofizică din Indonezia (BMKG).

„Ei au depus o cerere pentru a efectua o operaţiune de modificare a vremii, astfel încât ploaia care cade în fiecare zi să poată fi deviată într-un alt loc, eliminată într-o anumită zonă sau cel puţin redusă”, a precizat el.

Această tehnică, însămânţarea norilor, care constă în introducerea de particule minuscule în nori pentru a provoca precipitaţii pe zone geografice mici, a câştigat în popularitate în întreaga lume ca modalitate de combatere a secetei sau de creştere a rezervelor locale de apă.

Cu toate acestea, oamenii de ştiinţă spun că tehnica nu poate să influenţeze vremea pe suprafeţe mari – şi nici să declanşeze precipitaţii de amploarea celor observate în ţări precum Germania şi Statele Unite ale Americii.

Operaţiunea de însămânţare a norilor în jurul oraşului Nusantara a început săptămâna trecută şi urmează să se încheie duminică, urmată de o evaluare pentru a se determina dacă trebuie să fie continuată, a declarat Tri Handoko Seto.

Este pentru prima dată când autorităţile indoneziene folosesc această tehnică în jurul Nusantara pentru a reduce precipitaţiile.

Inundaţiile şi alunecările de teren sunt frecvente în timpul celor şase luni ale sezonului ploios din vastul arhipelag indonezian, iar BMKG preconizează că ploile torenţiale din jurul Nusantara vor dura până în august.

Guvernul indonezian intenţionează să instaleze în viitoarea capitală o populaţie de 1,9 milioane de locuitori până în 2045 şi să concentreze acolo activităţi umane şi industriale, chiar în centrul insulei Borneo.

Construcţia noii capitale a fost puternic criticată de ecologişti, care denunţă defrişările realizate în una dintre cele mai mari suprafeţe de pădure tropicală din lume.

Mii de funcţionari publici sunt aşteptaţi să se mute în acest oraş începând din luna septembrie, însă proiectul a fost amânat cu mai multe luni din cauza ritmului lent în care se desfăşoară lucrările de construcţie.

Te-ar mai putea interesa și
Tanczos Barna: Cu siguranţă trebuie să evităm creşterile de taxe şi impozite. Este obiectivul meu primordial cu toate că cifrele anului 2024 ne pun într-o situaţie provocatoare
Tanczos Barna: Cu siguranţă trebuie să evităm creşterile de taxe şi impozite. Este obiectivul meu primordial cu toate ...
Ministrul propus pentru preluarea portofoliului la Ministerul Finanţelor, Tanczos Barna, a declarat, luni, că România ar trebuie să evite creşterile de taxe şi impozite, iar acesta este......
Anunț de la PPC pentru toți clienții
Anunț de la PPC pentru toți clienții
PPC Energie și PPC Energie Muntenia își actualizează platformele online de comunicare cu clienții, potrivit unui comunicat ...
Programul de guvernare: Prima autostradă care va traversa Munții Carpați va fi finalizată până la sfârșitul lui 2028
Programul de guvernare: Prima autostradă care va traversa Munții Carpați va fi finalizată până la sfârșitul lui 2028
Finalizarea primei autostrăzi montane, care va traversa Munţii Carpaţi, inclusiv primele tuneluri montane la profil de ...
Wizz Air lansează pentru perioada sărbătorilor promoții la biletele pentru cinci curse cu plecare din România
Wizz Air lansează pentru perioada sărbătorilor promoții la biletele pentru cinci curse cu plecare din România
Transportatorul aerian Wizz Air anunță că oferă clienților posibilitatea de a cumpăra bilete pe cinci rute la tarife ...