Indonezia speră să redevină membru OPEC până la finele anului, după ce a părăsit organizaţia în 2009

Indonezia speră că va redeveni una din ţările membre ale Organizaţiei Statelor Exportatoare de Petrol (OPEC) până la următoarea reuniune ministerială, care va avea loc peste aproximativ 6 luni, a declarat joi, ministrul Energiei din Indonezia, Sudirman Said, transmite Reuters, potrivit Agerpres.
Economica.net - joi, 04 iun. 2015, 14:53
Indonezia speră să redevină membru OPEC până la finele anului, după ce a părăsit organizaţia în 2009

Luna trecută, Sudirman Said a anunţat că preşedintele Indoneziei, Joko Widodo, a pus la punct un plan care să permită Indoneziei să se alăture, din nou, OPEC la şase ani după ce principalul producător de ţiţei din Asia de Sud-Est a decis să părăsească grupul celor mai mari exportatori de petrol.

„Nu ne-am retras calitatea de membru, doar am suspendat-o”, a declarat joi Sudirman Said, în avanpremiera unei reuniuni la care miniştrii OPEC ar urma să decidă o menţinere a actualului plafon de producţie pentru încă şase luni. Oficialul indonezian a adăugat că OPEC, care în prezent are 12 state membre, va discuta în curând cererea autorităţilor de la Jakarta. „Nu există o cerinţă în cadrul OPEC să fi un exportator net pentru a putea fi membru al organizaţiei”, a subliniat Sudirman Said.

Indonezia a fost singurul membru asiatic al OPEC timp de aproape 50 de ani până la începutul lui 2009, când a decis părăsească grupul în condiţiile în care preţul ţiţeiului a atins un maxim istoric. Creşterea cererii interne şi scăderea producţiei de petrol a transformat între timp Indonezia într-un importator net de petrol, situaţie care persistă şi în prezent.

Potrivit statutului Organizaţiei Statelor Exportatoare de Petrol (OPEC), statele membre cu drepturi depline trebuie să fie exportatoare nete de petrol, însă membrii asociaţi pot fi admişi în anumite circumstanţe.

OPEC furnizează aproximativ 40% din petrolul mondial. La reuniunea din luna noiembrie, OPEC a decis să menţină nemodificat plafonul oficial de producţie, chiar dacă preţul ţiţeiului s-a redus la jumătate.

Te-ar mai putea interesa și
Bursa de la București a închis în scădere ședința de trazacționare de marți
Bursa de la București a închis în scădere ședința de trazacționare de marți
Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a închis în scădere şedinţa de marţi iar valoarea tranzacţiilor s-a cifrat la 82,89 de milioane de lei (16,30 de milioane de euro), relatează Agerpres....
Uniunea Europeană și-a revizuit acordul de asociere cu Israel, din cauza situației umanitare catastrofale din Gaza
Uniunea Europeană și-a revizuit acordul de asociere cu Israel, din cauza situației umanitare catastrofale din Gaza
Şefa diplomaţiei Uniunii Europene, Kaja Kallas, a anunţat marţi seară revizuirea Acordului de asociere între UE şi ...
Miniștrii de externe ai UE au ajuns la un acord cu privire la ridicarea sancțiunilor economice impuse Siriei
Miniștrii de externe ai UE au ajuns la un acord cu privire la ridicarea sancțiunilor economice impuse Siriei
Miniştrii de externe din UE au ajuns marţi la un acord pentru ridicarea sancţiunilor economice împotriva Siriei, a anunţat ...
Londra își suspendă negocierile pentru semnarea unui tratat de liber schimb cu Israelul și o convoacă pe ambasadoarea Tzipi Hotovely
Londra își suspendă negocierile pentru semnarea unui tratat de liber schimb cu Israelul și o convoacă pe ambasadoarea ...
Regatul Unit a anunţat marţi că îşi suspendă negocierile pentru un acord de liber schimb cu Israelul şi o convoacă ...