Industria aeronautică românească reprezintă un pilon esenţial al economiei ţării noastre – Daraban (CCIR)

Industria aeronautică românească reprezintă un pilon esenţial al economiei româneşti, înglobând un capital uman înalt calificat, care a generat de-a lungul timpului idei inovatoare şi tehnologii de vârf în acest domeniu, consideră preşedintele Camerei de Comerţ şi Industrie a României (CCIR), Mihai Daraban.
AGERPRES - J, 10 oct. 2024, 14:58
Industria aeronautică românească reprezintă un pilon esenţial al economiei ţării noastre - Daraban (CCIR)

Evenimentul aniversar „50 de ani de la primul zbor al IAR-93 Vultur” va fi organizat în data de 31 octombrie, de Camera de Comerţ şi Industrie a României (CCIR), Organizaţia Patronală din Industria Aeronautică Română (OPIAR) şi Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare Aerospaţială „Elie Carafoli” (INCAS), scrie Agerpres.

Avionul IAR-93 Vultur, avion de luptă cu reacţie, proiectat, realizat la nivel de prototip, fabricat la nivel de serie şi introdus în dotarea Aviaţiei Militare Române, a reprezentat o premieră pentru industria aeronautică din România, constituindu-se practic în piatra de temelie care a stat la baza dezvoltării acestui sector economic.

„Industria aeronautică românească reprezintă un pilon esenţial al economiei româneşti, înglobând un capital uman înalt calificat, care a generat de-a lungul timpului idei inovatoare şi tehnologii de vârf în acest domeniu. CCIR a sprijinit în ultimii ani efortul de dezvoltare a acestei industrii, cu un mare potenţial economic care ar putea ajuta, pe termen lung, la reducerea deficitului comercial pe care ţara noastră îl înregistrează anual. Pentru că am amintit de o industrie de vârf, cu valoare adăugată mare, avem acest exemplu al unei aeronave realizate acum 50 de ani prin integrarea perfectă a mai multor unităţi de cercetare şi producţie din România. CCIR va rămâne acelaşi partener de încredere în dezvoltarea acestui sector economic şi, prin mijloacele de care dispunem, vom promova companiile româneşti din domeniul aeronautic pentru internaţionalizarea activităţilor pe care acestea le desfăşoară”, a declarat preşedintele CCIR.

La rândul său, preşedintele Organizaţiei Patronale din Industria Aeronautică Română (OPIAR), Mihail Toncea, a menţionat că primul zbor al prototipului avionului de luptă IAR 93 Vultur a avut loc la 31 octombrie 1974 pe aeroportul din Bacău, avându-l la manşă pe pilotul de încercare Stănica Gheorghe.

„Suntem foarte bucuroşi că avem ocazia să serbăm semicentenarul primului avion militar cu reacţie românesc, IAR-93 Vultur, alături de Organizaţia Patronală din Industria Aeronautică Română (OPIAR), Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare Aerospaţială „Elie Carafoli” (INCAS), Statul Major al Forţelor Aeriene (SMFA), Camera de Comerţ şi Industrie a României (CCIR), Academia Oamenilor de Ştiinţă din România (AOSR), Muzeul Naţional al Aviaţiei Române şi Asociaţia Română pentru Propaganda şi Istoria Aeronauticii (ARPIA). Primul zbor al prototipului avionului de lupta IAR 93 Vultur a avut loc la 31 octombrie 1974 pe aeroportul din Bacău, avându-l la manşă pe pilotul de încercare Stănica Gheorghe. Prototipul românesc a fost proiectat la INCREST (INCAS astăzi), integrat la Întreprinderea de Avioane din Bacău (AEROSTAR), cu elemente structurale produse la întreprinderile de aviaţie IRMA (ROMAERO) şi ICA Braşov (IAR), ulterior producţia de serie fiind realizată la Întreprinderea de Avioane Craiova. Acest avion a însemnat cea mai mare realizare a industriei româneşti de aviaţie până la acea vreme, un număr total de 86 de exemplare fiind fabricate in perioada 1975 – 1992 si intrate in inzestrarea MApN.”, a menţionat preşedintele OPIAR.

Te-ar mai putea interesa și
Mașinile electrice ale Volkswagen s-au vândut în creștere cu 14,3% în prima jumătate a anului
Mașinile electrice ale Volkswagen s-au vândut în creștere cu 14,3% în prima jumătate a anului
Volkswagen deschide o nouă listă cu brandul principal VW, care a înregistrat o creștere a volumelor globale de vânzări de vehicule electrice cu 14,3% în prima jumătate a anului, producătorul......
Furnizorul de energie al Simtel s-a redenumit în G-Energy Solutions și caută să încheie contracte PPA de 1 TWh pe an
Furnizorul de energie al Simtel s-a redenumit în G-Energy Solutions și caută să încheie contracte PPA de 1 TWh pe an
G-Energy Solutions, noul brand sub care operează GES Furnizare, parte din Simtel, grup antreprenorial românesc listat la ...
O decizie finală pentru toate programele de la AFM, inclusiv, pentru Rabla va fi luată în al doilea pachet de măsuri pregătit de Guvern
O decizie finală pentru toate programele de la AFM, inclusiv, pentru Rabla va fi luată în al doilea pachet de măsuri ...
O decizie finală pentru toate programele de la Administrația Fondului pentru Mediu (AFM), inclusiv pentru Rabla, va fi ...
Screeningul de fertilitate – Primul pas esențial spre o sarcină reușită
Screeningul de fertilitate – Primul pas esențial spre o sarcină reușită
Multe femei decid să amâne sarcina din cauza carierei sau din alte motive. Astfel, ele ajung la o anumită vârstă și ...