Industria auto îşi dă întâlnire la Frankfurt pe fondul încetinirii vânzărilor în China

Automobile ecologice şi tehnologiile futuriste vor încânta vizitatorii Salonului auto IAA de la Frankfurt, care începe săptămâna viitoare pe fondul încetinirii vânzărilor de automobile în China, cea mai mare piaţă auto din lume, transmite AFP, preluată de Agerpres.
Economica.net - vin, 11 sept. 2015, 16:29
Industria auto îşi dă întâlnire la Frankfurt pe fondul încetinirii vânzărilor în China

Sute de mii de persoane sunt aşteptate în perioada 19-27 septembrie la acest eveniment organizat odată la doi ani în capitala financiară a Germaniei, în alternanţă cu Salonul auto de la Paris. Organizatorii salonului IAA, Asociaţia producătorilor germani de automobile (VDA), promit 210 premiere mondiale prezentate de aproape 1.100 expozanţi veniţi din 38 de ţări, pe o suprafaţă de 230.000 de metri pătraţi.

Pe segmentul automobilelor de clasa medie, vor concura pentru atenţia vizitatorilor modelele Volkswagen Golf, Renault Megane 4 şi Opel Astra 5. În plus, Renault îşi va prezenta versiunea break a noii sale berline Talisman în timp ce Audi va dezvălui o nouă versiune a berlinei A4.

Cu toate acestea modelele 4×4 urbane vor fi vedetele Salonului de la Frankfurt, fie că este vorba de modele mai accesibile precum Volkswagen Tiguan şi Ford Edge sau unele de lux precum Jaguar F-Pace sau Bentley Bentayga.

Vor fi prezentate, de asemenea, autovehicule ecologice precum cea de-a patra generaţie a modelului hybrid Prius de la Toyota în timp ce BMW va prezenta o serie de modele care combină atât un motor pe benzină cât şi unul electric.

Un alt punct de atracţie la ediţia din acest an a IAA vor fi noile tehnologii precum automobilele autonome, susţine Elmar Kades de la firma de consultanţă AlixPartners. Pentru prima dată, Salonul auto de la Frankfurt va aloca o suprafaţă de 30.000 de metri pătraţi pentru noile forme de mobilitate de la automobilele conectate la autovehiculele care se conduc singure.

În 2013, la precedenta ediţie a IAA, piaţa auto europeană atingea punctul de jos după cinci ani de criză în care vânzările anuale de autoturisme au scăzut de la 16 până la 12 milioane unităţi. Constructorii auto au reacţionat prin restructurarea operaţiunilor şi mutarea producţiei din Europa Occidentală spre pieţele emergente. După aceşti ani sumbri, 2015 pare a fi unul de revenire a cererii, cu o creştere de 8,2% a înmatriculărilor în primul semestru. Asociaţia producătorilor europeni de automobile (ACEA) mizează pe o creştere de aproximativ 5% pentru întregul an.

În schimb, piaţa auto chineză, care după mai mulţi ani de creşteri de două cifre a devenit cea mai mare din lume, înregistrează în prezent o încetinire semnificativă fiind prognozată o creştere de doar 3% şi chiar una de 1,4% potrivit firmei de consultanţă IHS.

Te-ar mai putea interesa și
Drum Expres Arad – Oradea: CNSC a admis parțial contestația Nurol, după ce ucrainenii de la Automagistral au fost desemnați câștigători pentru lotul 3
Drum Expres Arad – Oradea: CNSC a admis parțial contestația Nurol, după ce ucrainenii de la Automagistral au fost ...
Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor (CNSC) a admis în parte contestația turcilor de la Nurol la licitația pentru construcția lotului 3 al Drumului Expres Arad - Oradea. Amintim......
CFR S.A despre traficul feroviar. Pe ruta Roşiori Nord – Craiova sunt întârzieri pentru că s-a rupt o șină
CFR S.A despre traficul feroviar. Pe ruta Roşiori Nord – Craiova sunt întârzieri pentru că s-a rupt o șină
Traficul feroviar este deschis, la această oră, pe toate magistralele de cale ferată, iar circulaţia trenurilor este ...
UE vrea să introducă restricţii la importurile de alimente, după modelul Trump
UE vrea să introducă restricţii la importurile de alimente, după modelul Trump
Uniunea Europeană (UE) intenţionează să blocheze importul anumitor produse alimentare care nu respectă diferite criterii, ...
Anunț de la Premier Energy pentru clienți. Ce se întâmplă cu prețurile la energie electrică
Anunț de la Premier Energy pentru clienți. Ce se întâmplă cu prețurile la energie electrică
Premier Energy Furnizare, unul dintre marii furnizori de energie electrică pentru clienții casnici, a transmis clienților ...