Industria bancară „gri” a crescut cu peste 10%, la 67.000 mld.dolari – raport

Economica.net
19 11. 2012
dolari__teanc_dolari_04873200

Mărimea sistemului bancar gri, care include activităţile fondurilor money market, asigurătorilor monoline şi vehiculelor investiţionale off-balance sheet, poate crea „riscuri sistemice” şi poate „amplifica reacţia pieţelor în condiţii de lichiditate redusă”, avertizează Consiliul pentru Stabilitate Financiară într-un raport citat de Bloomberg.

„Trebuie implementate mecanisme de monitorizare şi reglementare vizând sistemul bancar gri, pentru a reduce acumularea riscurilor”, se spune în raport.

Organismele internaţionale de reglementare au limitat practicile de risc ale băncilor în urma crizei financiare mondiale declanşate după falimentul Lehman Brothers, în 2008, însă există motive de îngrijorare că instituţiile financiare folosesc industria bancară gri pentru a evita noile reguli impuse.

Consiliul pentru Stabilitate Financiară este format din reprezentanţi ai autorităţilor de reglementare financiară şi băncilor centrale.

Potrivit datelor instituţiei, industria bancară „gri” a crescut cu 41.000 miliarde de dolari în perioada 2002-2011. În 2005, 44% din activitate se desfăşura în Statele Unite, faţă de 35% în prezent, în timp ce ponderea Europei şi Marii Britanii a crescut.

Autorităţile califică drept activităţi bancare „în umbră” acele tranzacţii care permit băncilor să deruleze tranzacţii şi afaceri în afara bilanţurilor, precum şi cele care permit investitorilor să ocolească băncile şi funcţiile pe care acestea le îndeplinesc în mod tradiţional pe pieţe.

Consiliul recomandă reglementări mai dure şi în zona acordurilor repurchase şi schimburilor cu instrumente financiare şi consideră că instituţiile financiare mari ar trebui să fie obligate să-şi informeze mai bine acţionarii privind astfel de tranzacţii.

Propunerile Consiliului vor fi înaintate şefilor de stat din G20 la summit-ul de anul viitor din Sankt Petersburg, Rusia.