Industria de jocuri video din România a dezvoltat peste 20 de titluri și a generat o cifră de afaceri de 218 milioane de dolari în 2020
Datele sunt oferite de studiul anual realizat de RGDA (Asociația Dezvoltatorilor de Jocuri Video din România).gaming
Nu mai puțin de 22 de titluri au fost dezvoltate în România în 2020, printre care și celebrele Watch Dogs: Legion și FIFA21, create în birourile locale ale Ubisoft și Electronic Arts. Studiourile independente s-au remarcat prin câteva titluri care au obținut recunoaștere internațională: Door Kickers 2: Task Force North (KillHouse Games), Zombieland: AFK Survival (Metagame) sau Football Rivals (Green Horse Games).
În 2020 și în prima parte a acestui an, industria locală nu a resimțit efectele crizei sanitare, ci chiar s-a bucurat de un interes considerabil al developerilor din afară. Astfel, studioul GreenHorse Games a fost achiziționat de Miniclip, Whyttest a fost cumpărat de grupul Testronic, iar AMC România de către Keywords Studios. În plus, mai multe studiouri internaționale și-au deschis birouri în România: Funcom, Kolibri Games, Wolcen sau Ten Square Games.
Deși numărul studiourilor dezvoltatoare de jocuri video locale a crescut, de la 100 în 2019 la 120 în 2020, observăm o distribuție mai variată a acestora pe teritoriul țării, semn că și alte zone din România încep să devină atractive pentru developerii locali, mai ales în contextul actual, în care lucrul de la distanță a devenit norma în industrie. Astfel, 52% dintre studiourile românești se află în București, 15% în Cluj-Napoca, 5% în Iași, 5% în Timișoara și 3% în Brașov. 20% din studiouri își desfășoară activitatea în orașele mici ale țării precum Botoșani, Târgu Mureș, Alexandria, Brăila, Arad sau Turda.
68% dintre studiouri sunt dezvoltatoare de jocuri video (originale sau IP-uri licențiate), în timp ce 7,5% se identifică ca furnizori de servicii și dezvoltatori part-time, 13,2% sunt furnizori de servicii, 7% sunt publisheri și doar 3 companii creează tool-uri pentru infrastructura de jocuri. Unul dintre semnele unei industrii locale mature este faptul că, față de anii trecuți, mai multe companii românești au accesat sau intenționează să acceseze finanțare externă în timp ce dezvoltă jocurile (53%).
Cele mai importante 10 companii românești în 2020 după cifra de afaceri sunt Ubisoft România, Electronic Arts România, Gameloft România, Amber Studio, Playtika, Ati Studios, Super Hippo Games, Quantic Lab, Green Horse Games și AMC România. În studiourile românești lucrează peste 6.000 de specialiști.
Studiul a fost anunțat în premieră la Dev.Play, conferința dezvoltatorilor de jocuri video din România și Europa de Est, ce a avut loc online pe 25-26 octombrie. În premieră, Dev.Play a organizat un maraton de 10 ore în cadrul căruia pasionații de jocuri video și dezvoltatorii la început de drum au putut urmări secvențe și gameplay-uri din 20 de jocuri independente dezvoltate în perioada 2020-2021. Maratonul a fost urmărit de peste 300.000 vizitatori unici, pe mai multe canale, precum Steam, Twitch, YouTube și Pine.