Industria militară germană anunță că poate onora comenzile pe care le va primi din partea statului, la un după ce Berlinul a decis să aloce 100 de miliarde de euro pentru înarmare

La un an după ce Berlinul a anunţat un fond special de 100 de miliarde de euro pentru a investi în forţele sale armate, având în vedere războiul din Ucraina, industria de apărare germană se declară optimistă că va onora viitoarele comenzi, transmite sâmbătă DPA, relatează Agerpres.
AGERPRES - S, 25 feb. 2023, 16:02
Industria militară germană anunță că poate onora comenzile pe care le va primi din partea statului, la un după ce Berlinul a decis să aloce 100 de miliarde de euro pentru înarmare

„Suntem încrezători că vom primi acum comenzile pe toată linia”, a declarat directorul executiv al Asociaţiei germane pentru industria de securitate şi apărare (BDSV), Hans-Christoph Atzpodien, pentru DPA.

Industria este pregătită ca partener al Bundeswehr (armata germană) şi poate demara rapid, a adăugat el. „Companiile sunt foarte motivate, mai ales de când unele dintre ele şi-au asumat deja riscuri antreprenoriale”, a subliniat reprezentantul industriei.

Pe lângă acest aşa-numit fond special, este importantă de asemenea o creştere a bugetului regulat de apărare, a afirmat el.

La 27 februarie 2022, pe fondul războiului Rusiei împotriva Ucrainei, cancelarul Olaf Scholz a anunţat un punct de cotitură în care 100 de miliarde de euro vor fi disponibile pentru Bundeswehr.

Deocamdată, doar o mică parte din aceşti bani a fost disponibilizată. Până la începutul lui 2023, nu au fost înregistrate comenzi pentru tancuri sau artilerie.

Aceasta se datorează în parte faptului că un buget provizoriu a intrat în vigoare anul trecut, ceea ce a făcut dificilă atribuirea de noi contracte.

„Este regretabil că au existat puţine comenzi pentru companii germane din partea fondului special până acum pentru că politicienii au fost foarte ocupaţi cu probleme bugetare anul trecut, dar nu avem ce face”, a declarat Atzpodien.

El se aşteaptă să vadă decizii în ce priveşte acordarea de contracte în săptămânile şi lunile viitoare.

Reprezentanţii industriei au subliniat urgenţa de a investi în Bundeswehr pentru a „proteja democraţia (germană) şi Europa ca întreg”.

Te-ar mai putea interesa și
Trump: Suntem mult mai aproape de un acord între Rusia şi Ucraina – Care sunt „problemele sensibile”
Trump: Suntem mult mai aproape de un acord între Rusia şi Ucraina – Care sunt „problemele sensibile”
Preşedintele Statelor Unite ale Americii, Donald Trump, a declarat duminică după amiaza (ora locală) că un acord de pace între Rusia şi Ucraina este "foarte aproape", după ce a avut o......
ZF Friedrichshafen vrea să facă mașinile electrice chiar mai silențioase prin reducerea activă a zgomotului
ZF Friedrichshafen vrea să facă mașinile electrice chiar mai silențioase prin reducerea activă a zgomotului
ZF Friedrichshafen, companie cu ample activități și în România, va prezenta la Consumer Electronics Show (CES) don Las ...
Un acord de pace între Rusia şi Ucraina este „foarte aproape”, consideră Donald Trump
Un acord de pace între Rusia şi Ucraina este „foarte aproape”, consideră Donald Trump
Preşedintele Statelor Unite ale Americii, Donald Trump, a declarat că un acord de pace între Rusia şi Ucraina este „foarte ...
Salariile nete oferite  de Unicredit. Al 13-lea salariu şi tichete de masă, printre beneficii. Anunțuri transparente
Salariile nete oferite de Unicredit. Al 13-lea salariu şi tichete de masă, printre beneficii. Anunțuri transparente
UniCredit Bank e una dintre puţinele bănci care au transparentizat informaţii despre grilele salariale oferite pentru ...